Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Talent şi talant

Publicat in Romania Literara, vineri 30 martie 2007 ·

Una este să fii investit cu har şi alta e să-l sporeşti. Ca în celebra parabolă cu talanţii, unii îngropaţi şi prezervaţi, alţii răspândiţi şi înmulţiţi. Aşa şi cu talentul. Dumnezeu ţi-l dă, dar depinde numai de tine cât din el bagi în desaga cu care pleci la drum. Am întâlnit destui muzicieni putrezi de cât talent le fusese hărăzit, dar care şi-au amanetat harul pentru un pumn de satisfacţii de-o clipă. Compozitori, dirijori, pianişti, violonişti, cântăreţi, cu toţii dăruiţi din belşug întru slava artei sunetelor, dar şi hărţuiţi ori amăgiţi întru exhibarea apucăturilor demonice. De cele mai multe ori, în existenţa unui artist, talentul disponibilizează talantul, în timp ce talantul, la rândul lui, înăbuşă talentul. Iar atunci când din interacţiunea lor rezultă un rest semnificativ, cu siguranţă că şi-a băgat mâna "Necuratul" ori că sub presiunea unor forţe infernale un Angelo (talentul) e istovit de o Cezară (talantul) ce vine singură la el şi-l cuprinde aidoma unui copil ameţit de somn pe care mama îl dezmiardă. Inconştienţă? Slăbiciune? Inadaptare? Mai curând cred că e vorba despre o derogare de la normalitate: primeşte şi dă mai departe! Singură obiectivarea îl poate scoate pe "artistul risipitor" din condiţia tragică a ratării. Apoi auto-investigarea, trăirea interioară, lirismul pot declanşa încântarea pentru farmecul spontan al firii. Du-ţi crucea până la capăt, chiar dacă pe această cruce stă răstignit talentul. Nu ! Nu e o povară, ci o necesitate. Cel puţin aşa a fost pentru Richard Oschanitzky, omul cel mai dotat pentru muzică pe care l-am întâlnit în viaţa mea. (O afirmaţie pe cât de tranşantă, pe atât de riscantă, dar perfect acoperită de realitatea faptelor.) În amintirea mea, el rămâne artistul care şi-a purtat crucea talentului pe drumul unei Golgote înţesate de fani, dar şi de farisei. Cei dintâi l-au admirat infinit, apreciindu-i cu decenţă realiză

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum 56 minute
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

News.ro acum 34 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, membru al Partidului Republican al Poporului (CHP) şi figură principală a opoziţiei turce, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de î

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 40 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum o ora
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°