Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de până la 10.000 lei, în cazul firmelor care depun cu întârziere declaraţiile recapitulative

Publicat in Adevarul, vineri 30 martie 2007 ·

Firmele şi persoanele fizice care au efectuat în perioada ianuarie-martie livrări şi achiziţii intracomunitare trebuie să completeze şi să depună până pe 25 aprilie a.c. declaraţia Firmele şi persoanele fizice care au efectuat în perioada ianuarie-martie livrări şi achiziţii intracomunitare trebuie să completeze şi să depună până pe 25 aprilie a.c. declaraţia recapitulativă, care se referă la taxa pe valoarea adăugată datorată. Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), depunerea cu întârziere a acestui document va fi sancţionată cu amendă de la 50 lei la 1.500 lei pentru persoanele fizice, respectiv 500 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice. Astfel, declaraţia recapitulativă este completată doar de acele persoane impozabile în scop de TVA care au realizat în primul trimestru livrări şi/sau achiziţii intracomunitare de mărfuri. Aceasta se poate depune fie în format electronic, fie la registratura organului fiscal, la poştă, prin scrisoare recomandată, pe pagina de web a Ministerului Finanţelor Publice sau prin Sistemul Electronic Naţional. "Formatul electronic al declaraţiei recapitulative se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Programul de asistenţă poate fi pus la dispoziţia persoanelor impozabile, gratuit, de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice, la adresa www.mfinante.ro", explică reprezentanţii ANAF. Potrivit acesteia, declaraţia recapitulativă poate fi depusă direct pe site-ul MFP doar de către acei contribuabili care dispun de un certificat digital eliberat de instituţie. Depunerea acestor documente este necesară în vederea schimbului reciproc de date între statele comunitare. "Regulamentul CE nr. 1798/2003 privind cooperarea administrativă în domeniul TVA stabileşte norme şi proceduri care să permită autorităţilor co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 14 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 49 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 12 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°