Gabriel Liiceanu raspunde acuzatiilor ca ar fi preluat un fabulos patrimoniu al Editurii Politice, ca Humanitas ar avea datorii la stat.
- Am ajuns la treaba cu esalonarea datoriilor Humanitas, cu “obligatiile restante catre bugetul de stati... Acolo e vorba de sume reale, nu inventate, si de site-ul Ministerului Finantelor.
- Ajung imediat la toate astea. As vrea intii sa punem la punct povestea cu “imensul patrimoniu al Editurii Politicei, cum se exprima cei de la “Ziua", de care in final, la privatizare, ar fi beneficiat Humanitas.
Cind “mi s-a dati Editura Politica, sugerindu-se ca am primit plocon o comoara, mi s-au dat de fapt “grajdurile lui Augias", adica un loc unde era enorm de rinit si care, pina la urma, se cerea exorcizat.
Andrei Plesu, care era ministrul Culturii in 1990, m-a intrebat daca vreau sa-l ajut sa restructureze Editura Politica, editura care publica documentele de partid si “Omagiile" dedicate lui Ceausescu.
In locul ei, urma sa pun pe picioare o institutie de cultura care sa publice, dupa stiinta si priceperea mea si ale echipei pe care urma sa o formez, marea cultura a lumii si a Romaniei, cenzurata vreme de peste patru decenii. Operatiunea semana, in prima instanta, cu aceea incredintata lui Horia Bernea, de transformare a Muzeului Partidului in Muzeul Taranului Roman.
Cind am preluat in gestiune vechea editura, “imensul ei patrimoniu" era compus din citeva zeci de birouri (adica mese de scris), citeva zeci de scaune paraduite din lemn, citeva fotolii desfundate, citeva covoare murdare si tocite, citeva “fisete" metalice, citeva zeci de cuiere, o fata de masa rosie pentru sedintele de partid, o biblioteca compusa preponderent din operele lui Marx,
Engels, Lenin si Ceausescu, precum si din toate documentele, traduse de-a lungul anilor, ale “partidelor comuni
