Nu stiu cum altfel as putea traduce statornica evlavie cu care Maria Truta isi mladiaza paleta coloristica si dezinvolta alegrete a liniei in fata sevaletului sau a blocului de desen. Face parte din falanga "rezistentilor" clujeni ai marii traditii picturale autohtone. Cea care a amprentat cu o consecventa inca productiva si astazi destinul artei plastice romanesti vreme de mai bine de sapte decenii!
Obarsia ei carturareasca si profund ardeleana, educatia academica sub obladuirea unor efori artistici de talia unor Aurel Ciupe (care a si descoperit-o) si Petre Abrudan, la care se cuvin adaugate vecinatatile mai mult decat colegiale ale unor spirite si caractere alese, care i-au intersectat si modelat destinul artistic si personalitatea umana (Valentin Tascu, Paul Sima, Carol Nebert, Victor Ciato, Anastase Demian), carisma de o distinctie exotic-egeeana dublata de o intensitate putin comuna a fluxurilor sale mediative si contemplative, dar si de o acuitate a sensibilitatii retiniene, fac si astazi din Maria Truta o figura de prim plan a agorei artistice clujene, in particular, si romanesti, in general.
Am avut fericitul prilej sa-i patrund in atelierul-casa din faimoasa "colonie" artistica din str. Albac 19, relativ recent, prin mijlocirea unui coleg de breasla ceva mai tanar si mult emancipat de cutumele estetice si stilistice ale emulilor tandemului Ciupe-Abrudan. Cei apropiati si, evident, acceptati in proximitatea "intimitatii" ei artistice o alinta cu apelativul - devenit, iata, un fel de acronimic de legenda vie - Mama Mia! Formula care tine loc si de sonerie, si de telefon, si de familiaritate reverentioasa... Proverbiala ei modestie, transpusa in taceri scrutatoare ale interlocutorului, ca si statura impecabil demna a atitudinii si verbului sau i-au conferit un fel de autoritate nobiliara, in ordine morala si spirituala, unanim acceptata .
