Iwo Jima ar fi rămas, probabil, unul dintre nenumăratele locuri care au servit ca teatru de război, dacă Joe Rosenthal nu ar fi prins imaginea celor şase infanterişti ridicînd un steag. Este cu adevărat important să ştim cine sunt ei? Odată intraţi în star system-ul american, ei, asemeni vedetelor de cinema, existenţa lor reală s-a topit în neant, aşa cum ieşiţi din scenă, vieţile lor s-au cufundat în anonimat. Filmul lui Clint Eastwood este dedicat zecilor de mii de anonimi care au luptat în insulele din Pacific în Guam, Saipan, Tinian, Aquijan. Inspirat de romanul lui James Bradley şi Ron Powers, Clint Eastwood încearcă reluarea poveştii din mai multe unghiuri, primul este cel al combatantului, cel care a participat direct la evenimente, pentru care faptul în sine nu are nici o relevanţă raportat la intensitatea aproape insuportabilă a evenimentelor. Mai mult cu cît primul clişeu fiind ratat, ridicarea steagului are loc a doua oară pentru ca materialul să servească propagandei. Prin înregistrarea pe peliculă şi mediatizarea lui, evenimentul intră în complicatul sistem de propagandă care-l supralicitează, transformîndu-l într-un simbol al victoriei şi al solidarităţii unei naţiuni. Există şi un unghi al inginerilor de sistem, cei care procesează impactul imaginii şi o dirijează spre obţinerea efectului scontat, cel politic, susţinerea bugetului de război. Cei trei supravieţuitori, indianul Ira Hayes (Adam Beach), Rene Gagnon (Jesse Bradford), curier de război, şi John Doc Bradley (Ryan Phillippe), infirmier de marină, sunt prinşi în acest mecanism şi trebuie să-şi joace rolurile, să spună cuvintele potrivite, să participe la un alt tip de război la fel de eficace, printr-un compromis dificil cu adevărul. Demersul lui Clint Eastwood este în parte etic, războiul deschide calea explorării unor metode mai puţin ortodoxe, utilizate, de altfel, şi pe timp de pace. De altf