La inceput, m-am bucurat cand am observat ca apar restaurante italienesti si in Bucuresti, avand in vedere ca imi place sa ma indop cu carbohidrati, cu bresaola si cu parmezan.
Dupa care, cand s-a facut inflatie de pizzzerii si de carciumi cu proprietari sau bucatari din Cizma, m-am enervat, pentru ca mi-as dori totusi ceva mai multa diversitate (apropo - astept inca restaurante pakistaneze sau kosher). In cele din urma, cu intelepciune m-am resemnat, pentru ca, oricat mi-as dori eu conditie fizica, nu are sens sa inot prea multa vreme impotriva curentului, ca somonul in perioada de imperechere. Asa ca zic - sa vina, domnule, italienii cu ragu, cu minestrone, cu branzeturile lor parfumate si cu pastele facute in casa. Din nou, declar: Viva carbohidratii! Si, cinstit vorbind, bine ca, totusi, au venit italienii sa ne invete cum sa mancam papadie de exemplu. Nimic nu bate niste felii de bresaola subtiri si rosii ca rubinele, combinate cu frunzulite de papadie, cu fasii de parmezan si, bineinteles, cu omniprezentul ulei de masline. Sau carpaccio - feliutele de carne de vita cruda, roz (culoarea fericirii), transparente, si ele tolanite peste tulpinele de rucola, atat de verzi de parca ar fi vazute prin ochelarii din Oz. Plus sucul de lamaie proaspat stoarsa si firicelele vioaie de ceapa rosie.
Antreul asta se afla in topul preferintelor mele. Si l-am mancat, unde altundeva decat la un restaurant italienesc, Trattoria As del Cuore, care se afla in inima Dorobantilor, pe o strada unde ti-e foarte usor sa ajungi.
Problema incepe in momentul in care pasesti in curte, pentru ca atunci totul devine foarte confuz si, exact ca acei concurenti din concursurile TV de la americani, nu stii pe care dintre cele trei usi sa intri, ca sa nu nimeresti in cine stie ce capcana.
Daca nimeresti usa castigatoare, dai de o sala lunga si ingusta, gen vagon, cu vreo
