Biserici săseşti

În ultima vreme, destule edituri se preocupă să scoată albume superbe sau, pur şi simplu, ghiduri turistice cu informaţie bine structurată, cu imagini minunate despre, să spunem, bisericile săseşti din zona Sibiului. Şi asta de ceva vreme, nu acum, doar fiindcă Sibiul este, în acest an, Capitală Culturală Europeană. Locurile sînt încărcate de mister, de un anume tip de austeritate, sînt atrăgătoare prin poveştile pe care le conţin, prin faptul că devin, în fond, certificatul existenţei şi tradiţiei îndelungate. Aceste locuri atît de palpabile mărturisesc întru redescoperirea identităţii, atît de dispreţuită în anii comunismului. Cu materialul documentar în mînă, chemat la faţa locului de ispita cunoaşterii, faci aproape orice ca să şi ajungi. Traseul pe care l-am ales a însemnat, de data asta, bisericile de la Hoşman, Alţîna, Agnita şi Dealu Frumos. O zi la bisericile săseşti poate aduce linişte în suflet chiar şi în vremurile agitate pe care le traversăm. Ochii sînt mîngîiaţi de ordinea firească a lucrurilor pe care le vezi în jur. De firescul cu care cei de prin acele locuri ies la cîmp, văd de animale, de curţi, de ce este, de fapt, important. Au alt ritm, cu totul alte priorităţi sau îngrijorări ca noi, cei de la oraş. Sînt mult mai afectaţi de lipsa sau, dimpotrivă, de abundenţa ploilor decît de luptele intestine din politica noastră. În aceste condiţii, primăvara îşi face loc cu eleganţă, ai timp să observi lucrul acesta, să-ţi dai seama că iarba e proaspătă, că au înflorit pomii, oamenii îngrijesc cîmpul, aprind focuri ca să-l pregătească pentru muncile ce vor să vină, vopsesc copacii, gardurile, taie pomii care te salută aliniaţi, de pe marginea drumului. La sat, unii oameni se pregătesc, încă, de nou, de începuturi, de renaşteri. Şi o fac după ritual, ceremonios, odihnindu-ţi gîndul. Alţii, s-au contaminat de năravul orăşenilor şi desf