Pe nazişti nu-i prea citează nimeni, cu excepţia lui Goebbels, care a spus: "De cîte ori aud cuvîntul cultură, îmi vine să pun mîna pe revolver". Spunînd acestea, Goebbels voia să spună că i-ar împuşca pe toţi intelectualii (evrei) pentru că aceştia ar citi mai multe cărţi decît ar avea el. Nu poţi împuşca un cuvînt, cum ar fi "cultură", dar poţi, cu siguranţă, să-i împuşti pe oamenii pe care îi consideri "de cultură" sau "cultivaţi". Goebbels era un ucigaş, fără urmă de îndoială, dar cariera cuvîntului "cultură" mă lasă mut. Cuvîntul s-a detaşat nespus de orice entitate însufleţită care l-ar putea conţine şi a făcut carieră de capul lui, ca un balon care nu s-ar mai opri din umflat. Toate cele, se spune azi, au o "cultură". Avem "cultură nazistă", avem "cultură corporatistă" şi fiecare oraş are propria sa cultură (Cleveland, Detroit, Newark, New Orleans). Puneţi "cultura" în faţa oricărui substantiv la genitiv şi nu veţi stîrni prea mari proteste. Am o prietenă care a fost angajată ca să schimbe "cultura instituţională" a unei mari companii şi şi-a dat demisia după o lună, pentru că nu a reuşit să-şi bage colţii în noţiunea de "cultură". Ştia că ceea ce se cerea făcut era să dea afară o seamă de angajaţi şi să instaureze un nou cod etic, dar "cultura"? Ei, asta era ca şi seminţele de narcisă. Ca să le schimbi, trebuie să pleci de pe Pămînt.
Scopul termenului "cultură" este, în zilele noastre, să exprime ceva mare şi butucănos, dar care are, cu toate acestea, cîteva trăsături specifice. Este o prescurtare pentru atmosferă, numai că, în loc de nori şi vapori, este compusă din gînduri, idei, oameni şi proceduri de operare. Istoricilor şi arheologilor, termenul "cultură" le-a picat la îndemînă cînd a fost să vorbească de trecutul omenirii, dar şi aici bîntuie inflaţia. Cînd spui "cultura neolitică", e un mod lesnicios de a sări peste cîteva sute de mii de ani