La 203 ani de la moartea lui Kant, după succedarea atâtor generaţii care au sperat că va apărea, şi pe pământ românesc, un gânditor de-o asemenea anvergură, avem în sfârşit şi noi un Kant al nostru. Se numeşte Virgil Panait şi locuieşte la Focşani. A publicat întâi, modest, cărţi de versuri, printre care una intitulată Poemul precum actul sexual (aluzie subtilă la mişcarea de du-te-vino a stiloului cu care se scrie un poem, îndeosebi unul cu versuri scurte). În cele din urmă, însă, şi-a asumat curajos vocaţia de gânditor, dăruind lumii un volum de cugetări: De ce avem dreptul să-l dăm în judecată pe Dumnezeu (Focşani, Ed. Andrew, 2007. 96 pag.). Fotografia de pe ultima copertă a volumului îl reprezintă pe autor, bineînţeles, gândind, cu bărbia rezemată în degetul mare. În modul acesta, capul greu de idei este împiedicat să se lase în jos. Virgil Panait dialoghează direct cu marii filosofi ai lumii, fără acele ritualuri ale umilinţei pe care le practică Gabriel Liiceanu sau Horia-Roman Patapievici când îi citează pe Platon ori Heidegger. Geniul din Focşani îl tratează, de exemplu, pe geniul din Königsberg de la egal la egal, persiflându-l dezinvolt: "Kant: ŤDe ce am făcut eu cele patru antinomii cu teze şi antiteze egal demonstrabile?ť Exact: oare de ce? ... Poate că din plictiseală sau din greşeală..." Dar Kant al românilor dă dovadă şi de fair-play, lăudându-l pe Kant al germanilor când întâlneşte câte o frază inteligentă în opera acestuia: "ŤNu te plânge că eşti strivit, dacă te-ai făcut vierme!ť Genial, genial, genial spus..." În afară de Kant, lui Virgil Panait îi mai place Cătălin }ârlea: "ŤDrumul desfundat al remuşcării.ť (Cătălin }ârlea) Excelent titlu de posibil roman." În carte există şi cugetări care nu sunt comentarii asupra cugetărilor altora, ci provin exclusiv din capul (sprijinit de degetul mare) al autorului: "Aflu din presă că în timpul somnului ne l