Alexandru Dobrescu Orice om ales ori numit intr-un post de oarecare raspundere devine alt om. Putea sa fi fost inainte prost ca noaptea, ca - odata instalat in scaun - mintea i se desteapta ca prin farmec. Sau putea inainte sa n-aiba habar de cutare domeniu, si - indata ce e pus sa-l pastoreasca - te pomenesti ca il cunoaste mai abitir decat aceia ocupati o viata cu studierea lui. De aceea si sunt concursurile si examenele trucate: pentru ca, indiferent de pregatirea celor meniti sa le castige, ba chiar impotriva ei, instalarea in functiile dobandite prin orice mijloace atrage automat si calificarea necesara. Aceasta extraordinara capacitate de a fi mereu la inaltimea locului ocupat, rezumata de un cunoscut naturalist in formula "functia creeaza organul", explica in buna parte actuala stare a lucrurilor de la noi. Am avut, in anii din urma, privilegiul de a vedea cum preotii diriguiesc agricultura, politehnistii - televiziunea nationala, contabilii - sanatatea; am vazut balbaiti pe post de oratori, corigenti la gramatica predand regulile acordului dintre subiect si predicat, repetenti luptand din rasputeri pentru reformarea invatamantului, cumparatori notorii de diplome reclamand legitimul drept de a fi, nu directori, ci ditamai ministri. Vechea zicere "omul potrivit la locul potrivit" nu mai e buna de nimic, din moment ce s-a dovedit ca oricine poate fi, la o adica, potrivit oriunde. Si nu oricum, ci cu brio.

Sigur ca, din cand in cand, potrivitii oameni de tip nou mai comit si gafe, dandanale, prostii. Insa nici unul nu obisnuieste sa se ascunda indaratul scuzelor, invocand adagii de felul "greseala e omeneasca" sau "numai cine nu munceste, nu greseste". Toti au admirabila insusire de a fi consecventi si, ca urmare, refuza din principiu sa-si recunoasca prostia si, evident, sa o indrepte. Chiar atunci (sau mai ales atunci) cand ea tine de evidente. @N_