Recensămintele ne arată că societatea românească e majoritar ortodoxă. Deşi multe altele sînt recunoscute, nici o altă confesiune nu are (practic) şanse să "concureze" Biserica majoritară, naţională, strămoşească sau oricum altfel s-ar mai putea ea prezenta. Pe scurt, 8 din 10 cetăţeni români au fost botezaţi în ritul ortodox, iar dacă sînt întrebaţi, se declară "conformi". Pe teren, BOR a pierdut ceva credincioşi abia după â90, cînd o seamă de grupări sectare au acţionat liber şi ceva mai agresiv, fie că au fost sau nu autorizate. Însă tabloul general s-a menţinut. Dar ce s-a "menţinut" de fapt? Nu putem şti exact, pentru că sociologia religioasă e o ramură absentă din copacul nostru curicular. Şi evident că, fără ea, nu putem lua pulsul faptului religios din România tranziţiei. Iată de ce nu avem cum separa iluzia colectivă de realitatea concretă. Gîndiţi-vă cît de revelator s-ar dovedi un sondaj exhaustiv pe marginea credinţei şi a credinţelor împărtăşite de către compatrioţii noştri... Rezultatele ei ar cartografia mutaţiile intervenite în imaginarul colectiv şi ar evalua, comparativ, forţa efectivă de care dispune clerul pravoslavic: este ea mai mare sau mai mică decît se crede îndeobşte? Iar dacă a crescut (sau a scăzut), exprimă această evoluţie maturizarea democraţiei şi a economiei de piaţă? Cine a greşit, cine a pierdut, unde şi cînd? E vorba despre erori de strategie pastorală sau de un deficit etico-spiritual iremediabil? Avem ce merităm? Merităm mai mult? Este plauzibilă "evanghelizarea" noilor generaţii? Avem de ajustat ceva prin vocea laicatului sau trebuie să ne resemnăm cu starea curentă?
Eu, unul, constat, empiric, deplasări dintre cele mai serioase. Teza spre care înclin susţine că societatea românească şi-a pierdut dominanta creştină. Poate că afirmaţia nudă, luată în sine, pare prea generală. Numai că spectacolul la care asistăm - în
