Cu poezia Simonei Dăncilă ne-am întâlnit, anul trecut, când poeta ne-a trimis un grupaj consistent din care i-am selectat atunci şase texte, în cadrul rubricii noastre Poemul şi scrisoarea. La fel de viguros şi convingător scrie şi proză. De curând ne-a dat spre lectură manuscrisul cărţii sale de debut Repere progresive, din care publicăm acum alte şapte poeme.?Este bucureşteancă. C.V.-ul ei literar se rezumă la doar câteva evenimente: în 2004 ia marele premiu la Concursul Naţional "V. Voiculescu", iar în 2005 se numără printre câştigătorii unui concurs desfăşurat la Londra, cu proză, alături de scriitori consacraţi, cu volume, din toată lumea. (C.B.) Ordine descrescătoare Fixarea detaliului se face sub anestezic cu o mulţime De instrumente subţiri cât raza de lună - ai impresia Că eşti o litografie care se tot adânceşte în materia Străbună. De data asta o să fie mai uşor: ai trimis Acasă mai întâi mănuşile de piele pământii, apoi ghetele, în Recunoaştere cu tălpile amuşinând urmele îngheţate Ale paşilor. Varietatea mişcătoare a vieţii te zăpăceşte, îţi cresc Coarne acolo unde te aşteptai mai puţin şi aproape că ţi-e Frică să dai pe gât ultima gură de vin. A împărtăşaniei. Se pare că îngerii au naţionalitate şi pot fi corupţi, La nivelul lor, prin simpla dăruire de dimineaţă A unui nor. Ce rău e să mori cu ochii deschişi Ca două pâlnii spre iubire, strâns legat de corp, Modificat în punctele cardinale; parcă nu mai eşti tu Sub strâmta centură de castitate prinsă cu ace De siguranţă derect pe piele. Mângâierile rămase Pe dinăunru ca nişte pene parfumate care te sufocă, Putinţa epuizată de-a vedea mecansimul transparent Al orelor, noaptea, dâra lăsată de secundele căzătoare, Tăcerea măsurată cu mâini de puls neliniştit Şi încercarea disperată a genelor de a acoperi globul adormit. Consolare scrisă pe o coajă de ou La început, moartea-i un junghi în partea necunoscută a