In opinia conducerii Partidului Noua Generatie Constanta, declaratia ministrului Sanatatii facuta anterior, prin care acesta afirma ca se poate retrage linistit, intrucat a realizat peste 70% din obiectivele propuse, este egala cu zero. Aceasta afirmatie a aprins putin spiritele si a ridicat numeroase semne de intrebare, mai ales la nivel local, unde, din cate stim, situatia in domeniul sanatatii nu concorda intocmai cu cele spuse de ministrul Nicolaescu. Daca stam sa analizam situatia Spitalului Judetean, lucrarile de reabilitare a acestuia nu au fost finalizate, nici nu au avansat. Bolnavii stau in continuare cate doi in acelasi pat, iar medicamentele si le procura singuri, din cauza ca spitalul nu poate asigura necesarul de medicamente. Cat priveste sezonul estival care tocmai se apropie, conducerea PNG Constanta este de parere ca vom avea aceleasi probleme ca si in anii trecuti, cand am avut de intampinat dificultati din cauza lipsei unei linii de garda in statiunea Mamaia. Concluzie: "Speram sa se retraga la timp", a declarat Andra Seceleanu, vicepresedintele PNG Constanta. Spre finalul conferintei desfasurate la sediul partidului, a fost tratat subiectul institutiilor descentralizate din Constanta, care isi fac liste pentru restructurari. Scris de: {autor}Daniel ALBU{/autor} Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
In opinia conducerii Partidului Noua Generatie Constanta, declaratia ministrului Sanatatii facuta anterior, prin care acesta afirma ca se poate retrage linistit, intrucat a realizat peste 70% din obiectivele propuse, este egala cu zero. Aceasta afirmatie a aprins putin spiritele si a ridicat num