Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subvenţia pentru locuinţele tinerilor este "pur fictivă"

Publicat in Adevarul, vineri 30 martie 2007 ·

Executivul a aprobat o ordonanţă complet inutilă privind mărirea la 545 lei a cuantumului veniturilor pentru tinerii care doresc să primească subvenţia de 30 la sută pentru locuinţă Executivul a aprobat o ordonanţă complet inutilă privind mărirea la 545 lei a cuantumului veniturilor pentru tinerii care doresc să primească subvenţia de 30 la sută pentru locuinţă Până şi iniţiatorul modificării legislative, Laszlo Borbely, ministru delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, recunoaşte că ordonanţa este complet inutilă, din cauza criteriilor controversate care se menţin în Legea 114/1996. "Acea subvenţie este pur fictivă", a precizat ministrul delegat din MTCT. Chiar dacă a participat la elaborarea şi votarea ordonanţei respective, Borbely se declară convins de inutilitatea legii menţionate. "Vom modifica legislaţia privind locuinţele cât de curând. În sensul că beneficiarii noului pachet de legi privind spaţiul locativ să fie cu adevărat cei care au nevoie", promite ministrul delegat de la MTCT. În urma şedinţei de guvern de luni, subvenţia de stat pentru cumpărarea de locuinţe în anul 2007, alocată potrivit Legii locuinţei 114/1996, se acordă astfel: 30% din valoarea casei, pentru persoanele care au un venit mediu net lunar pe membru de familie de până la 545 de lei; 20%, pentru venituri între 546 şi 629 de lei; 10%, pentru cele între 630 şi 661 de lei şi 5%, pentru un venit mediu net lunar pe membru de familie cuprins între 662 şi 745 de lei. Bătaie de joc legislativă Pentru a arăta că Legea 114/1996 este o aberaţie, să presupunem că o pereche de tineri căsătoriţi, ambii cu vârste sub 35 de ani, deţin un teren - moştenire, donaţie. Chiar şi aşa, cuantumul venitului solicitat pentru subvenţie nu le permite să obţină un credit ipotecar pentru construirea unei locuinţe, pentru că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 34 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°