Semnalam cu bucurie, cu multe luni in urma, in acest spatiu, initiative culturale menite sa sporeasca vizibilitatea culturii romanesti, mai ales in strainatate, si sa creasca accesul publicului european la informatia culturala din Romania. Dar imi exprimam indoieli asupra atingerii obiectivelor.

Indoieli nu pentru ca n-am avea oameni capabili sa initieze proiecte si oameni capabili sa le puna in aplicare sau ca n-ar exista institutii private sau de stat care sa se implice in rezolvarea unor probleme punctuale, ci pentru ca exista o birocratie care domina orice relatie din acest domeniu, asemanatoare birocratiei ce sufoca foarte multe alte activitati in Romania. Totul porneste, firesc, de la oameni si bani. Exista si in domeniul cultural o patura foarte intinsa de functionari, multi inca "mosteniti", obisnuiti cu o anume asezare a lucrurilor, inspaimantati ca orice tulburare a ordinii pe care o cunosc si o administreaza ei, orice innoire involbureaza apele, obisnuintele, tihna si, fapt mult mai grav, le clatina scaunele. Scaune pe care le detin ani, decenii, adesea numai din inertie, si din care au reusit sa creeze o panza de relatii ce tinde sa acopere cu incremenire structuri enorme. Inclin sa cred ca acesta este motivul esential al stagnarii, al refuzului schimbarii.

Probabil ca situatia a ajuns intr-un punct critic din moment ce, cu putin timp in urma, mai multe institutii din domeniul cultural au elaborat un memoriu referitor, intre altele, la finantarea programelor culturale.

Actiunea reprezenta o premiera, intrucat grupa atat institutii de stat, cat si institutii private. Obstacolele majore incriminate tin de reglementarile in vigoare in privinta finantarii proiectelor culturale si a cheltuirii banilor obtinuti in urma concursurilor de proiecte. Fonduri exista, dar exista si restrictii nenumarate, uneori absurde, ivite din carentele legi