Lebede intre gunoaie. Este privelistea inedita care se poate vedea la marginea Brailei, pe lacul aflat in imediata apropiere a depozitului de deseuri inerte, din zona Caramidariei. Cele circa 60 de lebede care plutesc maiestuos pe lacul din infiltratiile apelor Dunarii fac un contrast izbitor cu mizeria care troneaza in jur. In ciuda vecinatatii insalubre, lacul ofera un adapost multumitor pasarilor venite, cel mai probabil, dinspre Marea Mediterana, dat fiind ca apa este calda si are destule vietati, cit sa asigure hrana lebedelor. Frumoasele pasari delecteaza ochiul celor care trec prin zona, care spun ca niciodata n-au vazut atit de multe lebede, laolalta, in oras.
"N-am mai vazut asa ceva pina acum, in ultimii ani, cel putin, n-am mai vazut. De fapt, nici nu aveau cum sa fie, pentru ca nu erau ochiurile astea de apa si in ultimii doi ani s-au format baltile astea, au ramas permanente si acum vad ca au aparut si atitea pasari", ne-a spus un barbat. "De treizeci de ani, am vazut doar doua lebede, la Dunare, care era inghetata si ele erau pe gheata. De atunci n-am mai vazut si acum sint multe tare, cred ca vreo 60, poate chiar mai mult", ne-a declarat un altul. "E frumos, dar sa veniti dimineata, sa vedeti ca-i plin lacul, peste tot, numai lebede. Are lacul peste, de la apa aia, de acolo, din dig, si ele gasesc peste de-asta mic, sa se hraneasca", a comentat un alt barbat.
Profesorul de biologie Mitrita Nada, de la Liceul "Panait Cerna", spune ca, cel mai probabil, lebedele s-au oprit in acest loc, dat fiind ca lacurile intilnite in zona erau prea aglomerate ca sa mai aiba loc si acest grup. "Ele au venit din alte regiuni mai calde, probabil dinspre Marea Mediterana si se indreapta spre Delta Dunarii, unde va avea loc perioada de cuibarire. Au fost atrase de lacul respectiv pentru ca in el se gaseste o cantitate mare de hrana, multe nevertebrat