Neajungînd el însuşi, în ciuda longevităţii de care a beneficiat, la împlinirile literare vizate (una din ele ar fi trebuit să fie o carte de anvergură intitulată Lumea ca aventură şi paradox), Pericle Martinescu se arată interesat de lumea autorilor minori, a celor nerealizaţi, uitaţi, rămaşi anonimi. E o confraternitate ce-l onorează moralmente, conturînd o faţetă sentimen­tală, caritabilă a viforoasei "generaţii" tutelare. "Involuţia" (verbul îi aparţine) intereselor diaristului e simptomatică: "într-adevăr, la 20-25 ani eram un fanatic admirator al lui Malraux şi al genului de intelectuali reprezentat de el. La 50 ani însă l-am descoperit pe Ťmodestulť Costache Negri, a cărui figură m-a sedus şi am şi scris monografia pe care i-am consacrat-o şi unde am pus ceva şi din mine". Numeroşi alţi confraţi cu o soartă ingrată au parte de menţiuni atente: "Opt ferpare anunţă în România liberă de azi, decesul lui Tudorancea Bănică. Foarte bun prieten din tinereţe, mai mare cu vreo cinci ani decît mine, fost învăţător la Viişoara, apoi la Constanţa, iar în ultima parte a carierei lui profesor la Liceul "G. Şincai" din Bucureşti, nu l-am mai văzut de treizeci de ani". Ca şi: "Aflu de moartea lui Gabriel Drăgan, scriitorul izolat la vila lui din Nicoreşti, rupt cu totul de viaţa literară, deşi în perioada din urmă i s-a publicat romanul învie morţii pe frontul Mărăşeşti. Moare la 74 de ani. Nu era membru al Uniunii Scriitorilor, drept care nu i s-a făcut ferparul obişnuit. La timpul său avea un nume de circulaţie, dar, după război, a fost dat uitării, fiindcă el însuşi a rupt legăturile cu scriitorimea nouă. Unul din mulţii scriitori căzuţi în anonimat!" Ca şi: "Cu un an sau doi în urmă a murit Eugeniu Ştefănescu-Est, la 99 de ani, în prag de centenar, izolat de lume, orb, aflat la Galaţi, unde reporterii l-au mai descoperit totuşi, asaltîndu-l cu întrebări. El n-a apucat sut