Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magda Pălimariu meteodependentă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 martie 2007 ·

Magda Pălimariu este noua vedeta a Pro TV. Ea a părăsit recent postul Prima TV pentru cel din Pache Protopopescu şi, dacă din 31 martie, vremea va fi schimbătoare (cum este întotdeauna Magda Pălimariu este noua vedeta a Pro TV. Ea a părăsit recent postul Prima TV pentru cel din Pache Protopopescu şi, dacă din 31 martie, vremea va fi schimbătoare (cum este întotdeauna primăvara), pentru Magda, se pare, vremurile vor fi foarte bune! Magda Pălimariu este "meteodependentă" de vreo trei ani, adică exact din momentul în care i s-a încredinţat această rubrică la Prima TV. Deşi este nevoită, prin natura ocupaţiei, să vorbească şi despre tunete, fulgere şi alte furtuni, anotimpul preferat al Magdei este vara. Asta şi pentru că s-a născut la 20 august (1979), iar la Sibiu, oraşul natal, verile sunt foarte plăcute. "Deşi m-am născut la Sibiu şi am crescut la Cluj, mă simt foarte bine în Bucureşti pentru că aici simt forfota vieţii de zi cu zi… Dar Clujul va rămâne oraşul meu de suflet, iar Sibiul se leagă de anii copilăriei", spune Magda. Tânăra blondă a devenit recent subiect pentru articolele mondene, după ce s-a aflat că actualul ei iubit, Silviu Văduva, este cel care a fost timp de aproape un an perechea amoroasă a Mioarei Mantale, prefectul Capitalei. Relaţia aceea s-a încheiat din iarnă, aşa că tânărul s-a reorientat spre Magda Pălimariu. Cei doi sunt împreună de mai mult timp şi se pare că se potrivesc inclusiv din punct de vedere astrologic, Silviu fiind zodia Săgetătorului, iar Magda, cea a Leului. Ambii sunt pasionaţi de călătorii. "Mi-aş dori să ajung în Africa, la safari", dezvăluie noua vedetă a Pro TV-ului, care crede că transferul ei la acest post a ţinut de "mâna destinului". "De mică mi-am dorit să devin actriţă sau să lucrez în televiziune. Este, aşadar, un vis continuu, devenit realitate. Acum, intenţionez să mi-l împlinesc şi pe cel de-al doilea, aşa că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Vagonul unui tren cu 7 călători a deraiat în Timiș. Trafic feroviar oprit între Timișoara și Arad

Ziare.com acum 56 minute
Un vagon al trenului de călători R 2601 a deraiat, joi, 19 septembrie, după gararea în staţia Şag, judeţul Timiş, astfel că traficul feroviar este oprit între Timişoara Nord şi Arad. Şapte trenuri de călători staţionează în gări adiacente. Accidentu

Accident grav între un tramvai și un autoturism în Bucureşti. Maşina a fost ruptă în două, iar şoferul a murit

Libertatea acum o ora
Un şofer a murit, joi dimineaţă, în Capitală, după ce maşina în care se afla a intrat în coliziune cu un tramvai. În urma impactului, autovehiculul a fost aproape rupt în două, iar şoferul a murit. Circulaţia mai multor linii de tramvai a fost bloca

Incendiu de amploare la o fabrică de sicrie din Bihor

Mediafax acum o ora
Pompierii militari din Oradea intervin pentru lichidarea unui incendiu la o hală de producţie sicrie din localitatea Valea Mare de Criş. La sosirea primelor echipaje, flăcările se manifestau violent, alimentate de cantitatea mare de materiale combus

CSAT, convocat de Klaus Iohannis. Înzestrarea Armatei și războiul din Ucraina, pe agendă

HotNews acum 2 ore
O şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, convocată de preşedintele Klaus Iohannis, va avea loc joi de la ora 13, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi sunt incluse subiecte referitoare la stadiul şi

Angajații de la Tesla, SpaceX şi X donează pentru Kamala Harris, iar Elon Musk îl ajută pe Trump. Câți bani au primit cei doi candidați

Ziare.com acum o ora
Miliardarul Elon Musk îl susţine pe fostul preşedinte republican Donald Trump în cursa pentru Casa Albă, dar angajaţii colecţiei sale de companii donează în mare parte rivalei democrate a lui Trump, Kamala Harris, relatează Reuters. Lucrătorii de la

SUA afirmă că Iranul a furat documente din campania lui Trump şi le-a trimis echipei lui Biden

Mediafax acum 3 ore
Hackeri iranieni au trimis e-mailuri care conţineau extrase furate din documentele interne ale campaniei lui Donald Trump unor persoane din echipa lui Joe Biden înainte ca acesta să se retragă din cursă, scrie Deusche Welle. Anunţul a fost făcut mie

Presa internațională, verdict clar despre situația lui Ianis Hagi: „Nu a fost ajutat de cuvintele tatălui său, trăiește cea mai urâtă față a fotbalului”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ianis Hagi (25 de ani) se află într-o situație dificilă la echipa de club. Antrenorul lui Rangers, Philippe Clement, i-a transmis internaționalului român că nu se va baza pe el, iar acum Ianis a ajuns la echipa a doua a scoțienilor.

PSD discută luni despre proiectul de lege care să-i permită lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

HotNews acum o ora
PSD a anunţat că va convoca, luni, Biroul Permanent Naţional, în cadrul căruia se va discuta printre altele și despre proiectul de lege depus de PNL care i-ar permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din acest an,

„Legea fugarilor” ajunge pe agenda judecătorilor CCR după mai multe amânări. Când va avea loc întrunirea

Ziare.com acum 3 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute, joi, 19 septembrie, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu "Legea fugarilor", după ce a fost amânată de mai multe ori. ICCJ a atacat la CCR Legea pentru modifi

Spitalul „Victor Babeş” Timişoara, dotat cu aparatură şi echipamente de ultimă generaţie. Valoarea investiţiei

Press Alert acum 31 minute
Spitalul Victor Babeș a fost dotat cu cu echipamente de laborator, echipamente de chirurgie, sisteme de monitorizare a pacienților în valoare totală de peste 23 milioane lei. În total 317 dispozitive și aparate medicale vor ajunge în următoarele săp

Vremea

București
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

17°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°