Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ductil Steel, presat de Mediu

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 31 martie 2007 ·

Circa 30 de milioane de euro trebuie sa investeasca italienii de la Ductil Steel daca vor sa continue activitatea de la fostul combinat Otelu Rosu. In cazul in care investitiile in protectia mediului nu vor fi realizate pana la sfarsitul lunii octombrie, Garda de Mediu ameninta cu inchiderea otelariei. "Intrucat Ductil Steel nu are o perioada de tranzitie ca celelalte combinate, am solicitat sprijinul comisarilor Garzii Nationale de Mediu, care sa analizeze situatia de la Otelu Rosu", a declarat Laura Stoican, comisarul-sef al Garzii de Mediu Caras-Severin.

Chiar reprezentantii companiei italiene cred ca termenul nu poate fi respectat si spera doar ca vor primi inca o amanare din partea autoritatilor romanesti. "In aceasta saptamana am primit autorizatia integrata de mediu, valabila pana in luna octombrie. Pana atunci, se vor lua toate masurile de conformitate ale obligatiilor de mediu. Intre altele, este vorba de instalatia de captare si purificare a gazelor rezultate din procesul tehnologic si de construire a unui nou cuptor electric, investitie apreciata la 30 de milioane de euro. Suntem constienti ca nu ne vom incadra in termenul limita, dar speram ca vom gasi intelegere la autoritati pentru a obtine o amanare de sase-opt luni", a declarat Jan Anculia, seful punctului de lucru al Ductil Steel.

Otelaria electrica a fost cumparata la sfarsitul anului 2004 de italienii de la Ductil Steel, fiind singurul activ al fostului combinat care mai produce. Din cei aproape 2.000 de angajati de la fostul combinat, la punctul de lucru al Ductil Steel au mai ramas doar 350.

Uzina din Otelu Rosu este considerata in prezent cea mai mare poluatoare din Caras-Severin, emisiile de gaze arse si praf depasind cu mult valorile admise.

Circa 30 de milioane de euro trebuie sa investeasca italienii de la Ductil Steel daca vor sa continue activitatea de la fostu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 3 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 34 minute
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Toboşarul trupei VUNK, Nicu Sârghea, a murit la vârsta de 48 de ani / Trupa anunţă amânarea lansării piesei “Te-am sunat din greşeală” – FOTO / VIDEO

News.ro acum 29 minute
Toboşarul trupei VUNK, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani, anunţul fiind făcut de colegii de trupă pe pagina oficială de Facebook. De asemenea, VUNK anunţă amânarea lansării piesei “Te-am sunat din greşeală”, programată pentru vineri

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 3 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum o ora
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 29 minute
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 2 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 5 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°