Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurs pentru asistentii medicali de la Spitalul Judetean

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 31 martie 2007 ·

Dupa 5 ani in care posturile din sistemul de sanatate au fost blocate, ieri, la Spitalul Judetean de Urgenta s-a desfasurat primul mare concurs pentru asistentii medicali.

Pentru cele 54 posturi vacante s-au inscris la concurs 119 asistenti medicali din toate sectiile Spitalului Judetean de Urgenta, cit si din alte unitati, iar subiectele testului grila au fost alcatuite de comisia de concurs si reprezentanti ai sindicatului SANITAS si ai Autoritatii de Sanatate Publica.

Atit in opinia organizatorilor acestui concurs, cit si in cea a concurentilor, subiectele au fost abordabile, tematica acestora fiind din cursurile pregatitoare care s-au desfasurat in acest sens. "Nu am insistat pe o duritate extrema, pentru ca aceste teste de tip grila sint, de fapt niste teste de memorie, nu trebuie sa aiba o importanta decisiva; o importanta mai mare trebuie sa aiba partea practica, in care trebuie sa se vada cum se descurca fiecare, mai ales ca a existat conditia de a participa la examen doar persoane care au vechime de minim un an de zile; asadar, importanta decisiva o va avea interviul, care se va axa pe intrebari legate de abordarea pacientului, relatiile cu pacientul si apartinatorul, pentru ca, in acest sens sint deficiente mari in Romania. Inca nu este clar ca pacientul nostru este stapinul nostru; la ora actuala, hiba este in intelegerea a ceea ce ar trebui sa fie comportamentul fata de bolnav. Cu alte cuvinte, asistentul sa se intrebe cum ar vrea sa fie ingrijit daca s-ar afla in locul bolnavului respectiv", a precizat dr. Stefan Mihailescu, managerul celei mai mari unitati spitalicesti din Braila. In opinia conducerii spitalului, nu pregatirea profesionala este o problema pentru angajatii sistemului de sanatate, ci comportamentul fata de pacienti si apartinatori, cit si comportamentul interpersonal. "Noi am fost genul asta de activitate centralizat

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un bloc din Timişoara/ 16 oameni evacuaţi, printre care o fată de 8 ani

News.ro acum 54 minute
Un incendiu a izbucnit, luni, la etajul întâi al unui bloc de locuinţe din Timişoara. 16 oameni, printre care o fată de 8 ani, au fost evacuaţi, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 d

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum 41 minute
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum 54 minute
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Marea Britanie îl numeşte pe Michael Ellam pentru a conduce restabilirea relaţiilor cu UE

News.ro acum o ora
Marea Britanie l-a numit luni pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile la nivel oficial cu Uniunea Europeană şi în forumurile internaţionale, în timp ce ţara îşi propune să reseteze relaţiile cu blocul celor 27 şi să asigure legături mai strâns

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum o ora
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Neamț Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec!

Ziua Constanta acum 2 ore
Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec pe 12 ianuarie 2025 În data de 12.01.2025, la ora 03:19, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănă

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°