Un tinar de 23 de ani nascut la Constanta, Sebastian Stan, si-a facut debutul pe Broadway, in martie, in show-ul "Talk Radio" de Eric Bogosian, piesa in care joaca alaturi de actorul Liev Schreiber ("CSI", "Valul pictat"), laureat cu Tony, potrivit broadway.com. Sebastian Stan s-a mutat la Viena atunci cind avea opt ani, alaturi de mama sa, iar patru ani mai tirziu, cei doi au ajuns in America. Stan s-a indragostit de actorie la Stagedoor Manor, o celebra tabara de artele spectacolului pe unde au trecut si staruri ca Natalie Portman sau Mandy Moore. A dat examen la facultate cu un monolog scris de Eric Bogosian, iar la inceputul lunii martie, anul acesta, a debutat pe Broadway cu un rol in piesa lui Bogosian "Talk Radio". Stan povesteste ca a inceput sa-si caute o facultate unde ar fi putut sa invete actorie si s-a oprit la Rutgers University in New Jersey, unde a studiat un trimestru Shakespeare, la celebrul Globe Theater din Londra. In timpul facultatii, Stan a inceput sa joace in productii independente si a primit un rol in 2003, in sezonul final al serialului TV "Lege si Ordine". "A fost prima mea experienta profesionala adevarata", spune Stan. Debutul in lungmetraj si l-a facut un an mai tirziu, in thriller-ul "The Covenant", un film ale carui personaje sint tineri ce pretindeau ca sint super-eroi, faceau tot felul de acrobatii prin aer si purtau lentile de contact pentru a-si face ochii negri. Filmul, despre care Stan spune ca a fost facut doar cu debutanti, care nu stiau prea bine ce trebuie sa faca, i-a adus multi admiratori. Chiar daca joaca si in pelicula "The Education of Charlie Banks", regizat de Fred Durst, solistul trupei Limp Bizkit, ce va avea premiera in 2007, Stan spune ca si-a dorit intotdeauna sa joace teatru. Monologul din Eric Bogosian, din piesa "subUrbia", pe care l-a interpretat pentru examenul de la facultate, a fost cel care i-a adus insa