Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uniforme noi, din toamnă

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 2 aprilie 2007 ·

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat calendarul etapelor ce trebuie parcurse pentru implementarea Legii privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ. Toţi elevii vor trebui să aibă din toamnă uniforme, ecusoane, eşarfe, personalizate. În Târgu-Mureş doar şase licee au impus elevilor uniformele.

În perioada 15 aprilie -15 mai este programată discutarea şi stabilirea, prin consens, a semnelor distinctive, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, de către Consiliul Reprezentativ al Elevilor, Consiliul Reprezentativ al Părinţilor, Consiliul Profesoral şi conducerea şcolii. Între 15 mai şi 1 iunie, părinţii şi elevii vor lua deciziile, iar regulamentele de ordine interioară ale şcolilor vor fi completate. Până pe 15 iunie, părinţii şi elevii din şcoli vor fi informaţi asupra deciziei privind semnele distinctive ale unităţii de învăţământ. Totodată se va anunţa şi termenul limită, care conform calendarului este 15 septembrie. Aşadar, toate unităţile de învăţământ din judeţul Mureş, vor trebui să adopte ecusoanele, uniformele parţiale sau alte semne distinctive până la data de 15 septembrie.

Ce spun dascălii şi elevii

Părerile în legătură cu utilitatea acestor măsuri sunt împărţite. Maria Todea, directorul educativ al Colegiului Naţional "Al. Papiu Ilarian" este de părere că uniforma este o marcă identitară petru copii de la Papiu. "Uniforma este o pecete a unei instituţii în municipiu şi în judeţ, elevii pot fi foarte bine depistaţi, iar intruşii care vin în liceu pot fi observaţi. În acelaşi timp, uniformele reprezintă o siguranţă pentru şcoală şi pentru elevi, iar în privinţa asta avem tot sprijinul majorităţii elevilor şi a consiliului reprezentativ al părinţilor", a declarat Simion Bui, directorul unităţii şcolare. "Purtarea unei uniforme este mai mult decât necesară. În primul rând contează foarte mult aspectul elevului în şc

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 40 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 43 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 59 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°