Partid pios, PD a intimpinat propria concediere cu un scincet sfios. Un comunicat nascocit de o minte de seminarist anunta ca partidul nu face politica in Duminica Floriilor.
E chiar prea putin. Calugarirea in corpore a activului pedist ar fi fost un raspuns mai potrivit. Caci PD are toate motivele sa suspecteze amestecul Providentei in maruntaiele cotite si coclite ale politicii romanesti.
Cu un singur gest, primul-ministru si-a oficializat situatia de ostatic nedeclarat al constelatiei PSD si a creat o logica politica favorabila PD. Problema e exact lipsa de participare a PD la acest accident pozitiv.
In mai bine de un an de interventii palide, PD a marturisit indelung ca e un patid fara stiinta jocului ofensiv. Un jucator care implora adversarul sa mentina si sa prelungeasca la nesfirsit ostilitatile, fara consecinte. PD s-a refugiat in complicatiile mereu revizuibile ale conflictului si a asteptat cuminte sa fie dat afara, rugindu-se intr-o capela separata ca expulzarea sa nu aiba loc.
In tot acest timp, partidul s-a atrofiat progresiv si a atins, in cele din urma, standardul national de inactiune politica. PD n-a iesit voluntar de la guvernare, pentru ca, intre timp, a ajuns sa se placa la guvernare. Psihologia paralizanta a privilegiului a invins logica politica.
Aceasta combinatie a avariat serios relatiile cu presedintele Basescu si a pus partidul in situatia jenanta de a miza pe indecizia primului-ministru Tariceanu.
In consecinta, gestul de clarificare cu care primul-ministru a decis sa puna capat rusinoasei sale aparitii in politica romaneasca majora lasa PD intr-o situatie favorabila si extrem de dificila. PD primeste pe neasteptate dreptul de a exercita liber o musculatura inmuiata.
Consecintele deciziei prin care primul-ministru a hotarit formarea unui guvern minoritar in
