Profitul, un pariu pierdut din cauza taxarii
Dezvoltarea sectorului depinde de viitoarele legi
Spre deosebire de alte natii, cu precadere britanicii, romanii nu au o cultura a pariului, ca de altfel nici macar a jocului de noroc. Ne aflam mai degraba intr-o etapa in care pariul incepe sa se defineasca, sa se aseze in piata. Cu toate acestea, din ce in ce mai multi romani se simt atrasi de posibilitatea obtinerii unor castiguri "usoare" si rapide. Spre deosebire insa de multe alte tari europene, la noi sunt putine agentii de pariuri, iar oferta lor este saraca in comparatie, de exemplu, cu Marea Britanie, unde poti paria practic pe orice.
Problema este ca lanturile internationale care sunt deja prezente pe piata sau incearca sa patrunda se confrunta cu o carenta legislativa care le face sceptice in a investi in dezvoltare. In prezent, domeniul in care activeaza este singurul sector pentru care impozitul pe profit se aplica nu profitului realizat, ci veniturilor realizate. "Mai exact, pentru pariurile sportive, codul fiscal romanesc stabileste cuantumul impozitului pe profit drept 16% (nivel ce se aplica majoritatii agentilor economici), dar nu mai putin de 5% din veniturile realizate. Bineinteles ca modelul aplicat este de 5% din veniturile realizate, ajungand in ingrata pozitie de a considera impozitul pe profit drept un impozit pe pierdere", ne spune Liviu Popovici, director general al Stanleybet si vicepresedinte al Asociatiei Organizatorilor de Pariuri din Romania (Romanian Bookmakers). Din spusele oficialului Stanleybet, datorita acestui sistem de taxare anul 2006 a generat o pierdere, pentru compania sa, de peste 180.000 euro la o cifra de afaceri, pentru activitatea de pariuri sportive, de peste 4,6 mil. euro. "Ritmul ulterior de dezvoltare va depinde numai de cadrul legislativ adoptat in domeniul jocurilor de noroc", precizeaza Popovic