"Producatorii nu au indeplinit criteriile tehnice si financiare"
Comisia a analizat ofertele 80 de zile, in loc de 30 - 45
Bombardier, Siemens si Alstom, renumite la nivel european
RATB nu a fost multumita de niciuna dintre ofertele depuse de producatori pentru furnizarea celor 100 de tramvaie cu podea coborata. Desi in anuntul de licitatie se preciza ca desemnarea castigatorului va fi realizata in 30 - 45 de zile, Comisiei de licitatie i-au trebuit aproape 80 de zile pentru a analiza ofertele si a le respinge.
"Ofertele depuse de cei trei producatori nu au indeplinit conditiile tehnice si financiare cuprinse in documentele de atribuire. Deocamdata nu s-a luat nici o hotarare in privinta reluarii procedurilor, dar exista propuneri in acest sens formulate de Comisia de licitatie", ne-a informat Mihai Vladarau, purtatorul de cuvant al RATB.
Ofertele pentru licitatie, care s-au lansat in luna octombrie, au fost deschise in data de 20 decembrie 2006. Dintre cele 15 companii care au achizitionat caietul de sarcini, au participat numai trei: Bombardier Austria, Alstom Franta - Romania si Siemens Germania.
Potrivit Primariei Capitalei, compania austriaca a depus oferte pentru vehiculul "Flexity Outlook PC", cu podea coborata 100%, pretul fiind de 874.930.500 RON. In ceea ce priveste Alstom Transport SA Franta si SC Alstom Romania, aceasta a depus doua oferte: cea de baza priveste "produsul A, cu podea coborata", la pretul de 823.851.714 RON, cea alternativa fiind pentru "produsul B, cu podea coborata", la pretul de 786.830.145 RON. Oferta SC Siemens SRL pentru furnizarea tramvaielor cu podea coborata 100% s-a ridicat la pretul de 923.578.914,05 RON. Toate preturile sunt fara TVA.
Minimum 30 de tramvaie, in ultimii trei ani
In ceea ce priveste conditiile de eligibilitate cuprinse in caietul de sarcini, RATB