- Cultural - nr. 63 / 2 Aprilie, 2007 Pe parcursul doar al unui secol, verbul poetic romanesc a cunoscut trei mutatii esentiale: prin creatiile eminesciene, prin cele argheziene si prin cele stanesciene. Dar, pentru Nichita Stanescu, schimbarea inseamna si filiatie, asumata de poet in eseurile sale intr-o maniera tipica verbului sau: "Arghezi povestea ca, fiind copil, l-a vazut (pe Eminescu - n.n.) pe Calea Victoriei, trecand in absenta visare. Arghezi era copil si ce face un copil? Un copil se uita cu ochii lui de copil, curiosi, in ochii tuturor. Tanar fiind, m-am uitat cu ochii curiosi si infiorati de emotie in ochii ascutiti de inteligenta si de sarcasm ai lui Arghezi. Iata cat de apropiat e Eminescu de noi! Ochii mei s-au uitat in ochii lui Arghezi care s-au uitat in ochii lui Eminescu". (Nichita Stanescu, Amintiri din prezent, Editura "Sport _Turism", Bucuresti, 1985, p. 55-56; in continuare, trimiterile se vor face la aceeasi lucrare). Il putem iubi si il putem pretui pe OMUL Nichita Stanescu, cel "frumos ca umbra unei idei", rasfoind cu pietate filele albumului omagial, editat in 1985, care ne dezvaluie cu atata darnicie si din atat de multe perspective un destin uman si artistic greu de egalat in cultura romana. Il putem intelege si aprecia pe POETUL Nichita Stanescu, lecturand volumele sale, incepand cu Sensul iubirii, expresie a unei atitudini juvenile in fata existentei, trecand prin acutul sentiment al destramarii fiintei in timp (Dreptul la timp), ajungand apoi la o viziune particulara asupra Universului in 11 Elegii, Oul si sfera sau Laus Ptolemaei si pana la faza ultima, in care realul devine pretext pentru o abstracta constructie poetica in Opere imperfecte sau Noduri si semne. Rasfoind insa si recitand Cartea de recitire, din eseurile cuprinse in ea ni se dezvaluie si ni-l asumam integral pe Cetateanul Nichita Stanescu; termenul trebuie luat in dep