In Tara Hategului, pe capistea cea sfintita din Strei, unde geniul romanesc a zidit biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", am urcat pe lumina viorie a unei amiezi de martie.
Aerul fosnea trist in brazii ce marginesc treptele ce urca spre cimitir, candva facute din lespezi de piatra si bucati de coloane aduse de la Sarmizegetusa. Maini vrajmase au smuls piatra si au inlocuit-o cu un beton prost si ieftin, care s-a macinat in taria gerului si in plansetul ploii, pana ce din el n-au mai ramas decat niste pete hade, ce indoliaza iarba. Urcam abatuti in spatele Rodicai Ioana, vechiul custode al bisericii. Tanti Rodica tine cheia in mana ca pe-o cruce cu care isi face loc printre nevazutele primejdii. Are pielea alba, ochii mari si luminosi, si si-a invelit capul intr-o caciula groasa, de lana, peste care si-a innodat baticul. Deschide poarta taiata in zidul de miazazi si se da sfioasa in laturi. Patrundem cu inima cat un purice, din lumea profana de afara, sastisita de minciuni si intristare, in casa unei adevarate si nemaivazute minuni dumnezeiesti. "Va rog sa ne scuzati", zice, "ca nu avem curent nici acuma. Banii promisi de Guvern promisi au ramas si biserica sta pe-ntunerec. Cand vin turisti, le dam lumanari ca sa vada picturile." Dar acum, lumina zilei e blanda si picturile isi schimba culoarea, dupa cum urca si coboara soarele pe bolta zilei. Ai zice ca cercul cerului din biserica este un ceasornic din raze de soare, pe care sunt inscrise figuri de evanghelisti si apostoli orbi. Chiar si Cristos este orb. Se spune ca turcii ar fi scobit ochii sfintilor din sase biserici din Hateg, ca sa-l razbune pe Soliman Magnificul, cel umilit de crestini intr-o batalie. Altii spun ca sfintii au fost schingiuiti de calvini, in ura lor oarba, ca nu pot rataci turma de ortodocsi. Suferinta lor e mangaiata acum de lumina ce se strecoara prin geamlacul ingust de
