Mult mai putin "batuta" ca Voronetul, de care o desparte un deal, Slatina mai pastreaza magia si tihna de altadata a manastirilor bucovinene .
In Saptamana Mare, la manastirea Slatina, slujbele si rugaciunea de peste zi nu au egal. Totul pare transparent si bogat, ca lumina primaverii, ca matasea alb-rozalie a florilor de cais. O adiere molateca de vant freamata faldurile cernite ale maicutelor, dornice sa ajunga cat mai repede la biserica si sa primeasca marea Impartasanie din Joia cea Sfanta. Invelite in tristetea stralucitoare a Postului, monahiile ridica "stalpii" si canta apoi Prohodul, sarutand cutremurate Crucea ridicata in mijlocul bisericii, centru al Liturghiei si al intregului univers. In Saptamana Mare, intreaga obste a Manastirii Slatina cauta a se face nevazuta. Nu ai cu cine vorbi. Ca niste albine tacute, maicile se inghesuie in urdinisul intrarii in biserica. E chiar inceputul Canonului. Inceputul durerii si al Mantuirii. De Pasti, portile grele ale cerului se deschid. Lumina harica ne cuprinde pe toti, iar la Ierusalim, lumanarile celor mai credinciosi se aprind de la sine. Suntem in plin mister, in taina cea mai adanca. Cristos ne bate la fereastra si asteapta sa-L poftim inauntru, in camara primenita a sufletului nostru.
Cele 7 clopote care striga numele
domnitorului Alexandru Lapusneanu
Asa cum arata, sobra, de neclintit, Slatina pare o cetate, o manastire razboinica. Se simte ca aici a fost candva obste de calugari. Nimic nu e lasat la voia intamplarii. Totul e cladit monumental, solemn, barbateste. In manastire, nu intri si nici nu te plimbi hai-hui, dupa pofta inimii. Ziduri groase de piatra iti bareaza ostaseste drumul, cercetandu-ti cugetul sau gandul ascuns. De jur imprejur, pe pajistea abia inverzita, se ridica siruri prelungi de garduri inalte de lemn, intarind parca si mai mult legamantul monahal al
