Dragi romani, sunt unii politicieni care au visuri mici pentru Romania si visuri mari pentru ei", spunea premierul anuntand restructurarea guvernului. Mare adevar, adanci cuvinte! Ce altceva inseamna guvernul minoritar PNL, sustinut prin combinatii ad-hoc de PSD, PC sau PRM, decat un vis meschin pentru Romania si unul de grandomanie schizoida pentru politicienii implicati.
Liberalii promit o guvernare "eficienta si coerenta", dar nu spun cum, cu cine? O aritmetica parlamentara simpla arata ca santajul va fi moneda de schimb curenta si ca ea a fost deja pusa in circulatie. Voiculescu-Felix, bunul amic al tuturor premierilor, si-a descoperit dupa sapte ani frustrarile nationaliste si declara ca nu mai vrea UDMR la guvernare.
Mesajul e clar, conservatorii vor sa-si creasca pretul. Acesta este rolul declaratiilor belicoase sau cu trimiteri multiple, venite de la PC, PRM si chiar PSD. tinand cont de ele, guvernul nu ar avea cum sa treaca. In fapt insa va intruni majoritatea voturilor, pentru ca anticipatele sunt mai rele ca moartea. S-a simtit asta in discursul de ieri al premierului.
Anticipatele au devenit raul suprem, apocalipsa care pandeste in spatele urnei de vot, ranjeste cu gura de forma stampilei si limba de culoarea tusului.
Fiecare sintagma de anatemizare a anticipatelor ("instabilitate legislativa, economica si chiar sociala, franare dramatica a elanului investitorilor, semnal de incertitudine transmis UE") ascunde minimum cinci procente lipsa in sondajele de opinie. Din cauza asta "cabinetul Tariceanu doi" va trece fara probleme, nici macar de constiinta.
Guvernarea "coerenta si eficienta" este demagogie curata daca analizam numele care se vehiculeaza. Lista arata ca principalul criteriu de selectie este fidelitatea fata de premier si un anumit grup de interese.
Daca se va adeveri informat