Reiau un subiect despre care am scris pe liste de discutii si anume folosirea imaginii dictatorului Ceausescu pentru a face publicitate la o marca de ciocolata.

In ’89 portretul dictatorului era afisat peste tot, in gradinite, scoli, institutii publice, pe rafturile librariilor si binenteles toata presa comunista publica zilnic cu disperare si vointa comunista imaginea dictatorului, imagine asociata cu foamea , cu frigul din locuinte, cu femeile ucise de avorturile clandestine, cu copiii subnutriti si imbolnaviti de SIDA, cu munca fortata (asta ca sa enumeram o mica parte din chinurile la care populatia Romaniei a fost supusa pentru o perioada de zeci de ani.).

Ceausescu se lauda ca cea mai buna marfa pentru export sunt evreii si nemtii; pentru acestia guvernele statelor respective plateau sume importante sa fie lasati sa traiasca acolo unde isi aveau obarsia.

Romania era o tara intunecata, unde apa calda si sapunul erau un lux; in general cosmeticile erau produse de contrabanda. De ciocolata nici sa nu mai vorbim, caci dupa ce erau folosite cutiile erau pastrate pe rafturile bibliotecilor.

Sa vorbesti despre ce: dictatorul Ceausescu si ciocolata mi se pare o sfidare, pentru tot romanul, fie el poet sau cioban.

Ce simt? Ce poti simti cand stii ca la revolutia din decembrie `89 au fost ucisi copii... Cat de absurda, cinica si insensibila poate fi natiunea asta sa acepte folosirea imaginii dictatorului Ceausescu si sa mai si publici spoturi publicitare si sa pui afise pa strazi.

Oare cimitirele din decembrie `89 pline de tineri nu mai reprezinta pentru nimeni nimic? Am ajuns atat de departe, am explicat tot ce aveam de spus ca sa ne permitem riscul sa folosim fara discernamant portrete ale unor criminali politici? Asta se numeste mar