In spiritul eternei noastre predispozitii pentru aparente si a superficialitatii cu care ne aplecam asupra esentei, dl. Calin Popescu Tariceanu a considerat ca problema pe care trebuie sa o rezolve prioritar, pentru a scoate PNL din criza acuta de credibilitate in fata electoratului este exclusiv o chestiune de imagine.
A angajat pe bani grei doi consilieri de import (care au mai inregistrat, spre cinstea lor, un rasunator esec lucrand in Romania pentru PSD), le-a urmat orbeste sfaturile si a adoptat peste noapte tonul si aerul unui om ce trebuie sa degaje o fermitate de neclintit.
Retusurile, in general, nu dau rau, indiferent de cat de gros si de vizibil e fardul, dar problema care trebuia rezolvata tinea de fond si nu de aparente si viza prin excelenta raspunsul la o intrebare esentiala: in ce conditii si alaturi de cine este dispus PNL sa ramana la guvernare? Astazi, cunoastem raspunsul: cu orice pret, alaturi de oricine. Mai putin PD.
Suntem in fata unei situatii cu totul atipice, in care un partid rupe alianta cu care a castigat alegerile, intoarce spatele unui partener cu care continua sa fie si azi in fruntea optiunilor electoratului si se abandoneaza sinucigas in bratele unui partid: PSD, cu care nu are tangential un punct de compatibilitate ideologica si cu care duce, cel putin public, de 16 ani un razboi politic, ce nu a
inregistrat pana acum nici macar un armistitiu. Victoria in alegerile din 2004 a Aliantei D.A. a fost castigata ca urmare a unei campanii ce amenda in termenii cei mai duri guvernarea PSD. "Locomotiva" Aliantei D.A., candidatul la presedentia statului, Traian Basescu, a ajuns la Cotroceni gratie felului in care de ani de zile s-a ilustrat ca unul dintre adversarii cei mai inversunati ai PSD.
Cei mai multi dintre cei care au votat Alianta nu erau neaparat suporteri infocati ai PNL
