Titlul acestui text exprima un paradox la care asistam in prezent: teoretic, miscarea premierului i-ar putea asigura acestuia sansa supravietuirii in politica. Practic insa, prin modul in care se comporta, Calin Popescu-Tariceanu risca sa reediteze in prezent scenariul pe care l-a mai cunoscut si PNTCD in anul 2000. Adica, sa iroseasca toate oportunitatile pe care le are si sa le transforme in capcane. Care sunt marile oportunitati care au aparut acum, prin renuntarea la colaborarea cu PD? Ma voi limita la doua, importante prin potentialul lor politic.
In primul rand, exista sansa de a folosi instrumentele puterii pentru a scadea forta PD. PD e in continuare promovat ca partid puternic, voce a Aliantei, in crestere in sondaje, suficient de pragmatic pentru a valorifica si prezenta in opozitie. Dar, fara parghii politice (daca schimbarea de la varf va fi urmata si in teritoriu), fara capacitatea de a mobiliza resurse, cu riscul devoalarii afacerilor necurate derulate in timpul guvernarii (daca exista), fara sa mai aiba de partea sa sprijinul neconditionat al societatii civile si al formatorilor de opinie (asa cum era in 2004) si, in fine, cu o relatie relativ complicata cu presedintele Basescu, PD se afla intr-o postura defavorabila. Democratii vor da un examen foarte greu in urmatoarele luni, care ne vor arata daca acest partid va mai conta sau nu la urmatoarele alegeri si daca vor mai putea pretinde ca reprezinta idealurile Aliantei si ale electoratului sau. Miza debarcarii lor de la putere nu este neaparat cresterea PNL, cat mai degraba stoparea PD, care continua sa mearga pe drumul sau dual si profitabil al discursului de opozant in acelasi timp cu comportamentul de principal pion al puterii.
PNL are posibilitatea de a folosi resursele guvernarii pentru a arata ca PD nu este atat de imaculat si de moral pe cat pretinde, sperand astfel sa ii limitez
