Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadoul lui Berceanu pentru democratii din Timis

Publicat in Romania Libera, marți 3 aprilie 2007 ·

Autoritatile din judetul Timis au primit bani pentru continuarea lucrarilor la centura de ocolire a municipiului Timisoara si pentru demararea celor de la centura orasului Lu-goj.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, democratul Constantin Ostaficiuc, a aflat numai la sfarsitul saptamanii trecute ca Guvernul, prin Ministerul Transporturilor, a alocat peste 35 de milioane de lei pentru aceste obiective. "In calitate de presedinte democrat al CJ Timis, am avut discutii frecvente cu Radu Berceanu. Confirmarea sumelor am primit-o sambata, o data cu vizita ministrului Sulfina Barbu", a precizat Ostaficiuc. Banii provin din Fondul National de Dezvoltare, centura Timisoarei fiind pe locul 14 al listei de investitii aprobate de ministerul de resort.

Primarul democrat al Lugojului, Marius Martinescu, a reusit si el sa obtina de la minister aproape 24 de milioane de euro pentru cei 9,6 km de centura ai municipiului.

"Am avut o colaborare foarte buna cu ministrul Transporturilor. Sper ca urmatorii ministri sa fie macar la acelasi nivel", a spus presedintele administratiei judetene.

Practic, pentru Timisoara, suma primita de la Minister, de circa 100 de milioane de euro, ar trebui sa asigure finantarea centurii municipiului de pe Bega pe o distanta de 25,4 km. soseaua, impartita pe doua segmente, va completa lucrarea inceputa acum patru ani pe primul tronson, nord-estic, Calea Lugojului - Calea Aradului.

Tronsonul al doilea, Calea Aradului - Calea sagului (nord - sud-vest), are finalizat studiul de fezabilitate, finantat partial de Guvernul Italiei, iar cel de-al treilea, Calea sagului – Calea Lugojului (sud-vest - est), este in curs de proiectare, dupa ce a fost stabilit traseul.

"Cei 100 de milioane de euro cuprind doar tronsoanele II si III, nu si lucrarea deja inceputa. La finele lunii aprilie, vom avea si un nou constructor pentru drumurile

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum 27 minute
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 2 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 15 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Inundaţii în judeţul Galaţi. Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor din comuna gălăţeană Slobozia Conachi, afectată de inundaţii. Pe lângă mâncare, apă şi îmbrăcăminte au nevoie de gesturi care să-i ajute să uite clipele trecute şi să-i facă să

Bătaie între două familii din Pantelimon, mutată din stradă în spital. Distrugeri provocate în camera de gardă

Ziare.com acum o ora
Două familii din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, membrii acestora provocându-şi reciproc răni, iar scandalul a continuat la un spital din Capitală, unde răniţii au ajuns, iar rudele acestora au venit cu obiecte contondente. În

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 2 ore
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 2 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 7 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Vremea

București
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

25°
sâm.

16°/25°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°