Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua jandarmilor a fost sarbatorita cu fast la Braila

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 4 aprilie 2007 ·

Focuri de arma, teroristi, masini si echipe de interventie la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Braila. Ingredientele au facut parte dintr-un exercitiu demonstrativ organizat de jandarmi la ceas aniversar, implinirea a 157 de ani de la infiintarea Jandarmeriei Romane.

Manifestarile de ieri, dedicate acestei zile, au debutat cu o adunare festiva, in cadrul careia, colonelul Vasile Silion, Seful Inspectoratului de Jandarmi Braila, a dat citire mesajelor adresate de catre Presedintele Romaniei Traian Basescu, prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu si de catre Inspectorul General al Jandarmeriei Romane.

"Adresez cele mai sincere urari, salut eforturile pe care le depuneti zi de zi pentru siguranta noastra. Prioritatea dumneavoastra trebuie sa fie siguranta cetateanului, protejarea acestuia de orice abuzuri" se arata intr-unul dintre mesaje.

Evenimentul a continuat cu avansarea in grad a unor cadre din IJJ Braila. Primul adjunct al Inspectorului Sef al IJJ, Emil Cristian Constantin, a fost inaintat de la gradul de capitan la cel de maior.

Pentru rezultate deosebite obtinute in activitatea militara, au fost inaintati de la gradul de sergent major la cel de plutonier, Sorinel Nita Balan, Marius Danca si Vasile Sau.

De la un astfel de eveniment nu puteau lipsi cei mai batrini dintre jandarmii braileni, care si-au desfasurat activitatea in perioada cea mai grea, reprezentind cu cinste aceasta institutie in al Doilea Razboi Mondial. Astfel, au fost recompensati cu "Diploma de Onoare", lt. col. in rezerva Dumitru Neacsu, capitani in rezerva Ion Soceanu si Emil Grama, lt. in rezerva Iancu Boros, sublt. Vasilache Angheladis.

La ceas aniversar, Inspectoratul General al Jandarmeriei a acordat si grade pentru colonel Vasile Silion - sef IJJ Braila, capitan Mihai Ilas - prim adjunct al sefului IJJ, maior Emil

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul primului Suveran Pontif american, Papa Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 9 minute
Noul Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea, și-a exprimat joi speranța, în prima sa intervenție de la balconul Bazilicii Sf. Petru de la Vatican, ca salutul său de pace să ajungă la întreaga planetă și a făcut apel la 'construir

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 8 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 9 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

SUA reduc tarifele pentru maşinile din Marea Britanie la 10% şi elimină taxele pe oţel şi aluminiu, anunţă guvernul britanic

G4Media acum 2 ore
Industria auto britanică va beneficia de o reducere imediată a tarifelor aplicate de Statele Unite, de la 27,5% la 10%, în timp ce taxele vamale pentru oţel şi aluminiu vor fi eliminate complet, a anunţat joi guvernul de la Londra, transmite Reuters

Bill Gates a anunțat că își va dona aproape toată averea în următorii 20 de ani. Miliardarul îl acuză pe Elon Musk că „ucide cei mai săraci copii din lume”

Mediafax acum 3 ore
„Sunt prea multe probleme urgente de rezolvat pentru a păstra resurse care ar putea fi folosite ca să ajut. Oamenii vor spune multe despre mine când voi muri, dar sunt hotărât că «a murit bogat» să nu fie unul dintre ele”, a scris confondatorul Micr

Suedia donează 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a tăiat finanțarea

HotNews acum 3 ore
Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea radiodifuzorului, notează The Local, conform News.ro. „După ce Stat

Parlamentul ucrainean a ratificat acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei

G4Media acum 4 ore
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a ratificat joi, cu votul favorabil a 338 din cei 347 de deputaţi prezenţi, acordul cu SUA privind crearea unui fond comun de investiţii care va atrage jumătate din profiturile generate de exploatarea

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum 7 ore
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Sebastian Burduja reorganizează Ministerul Energiei: taie 25% din cheltuielile salariale și desființează 91 de posturi: „Economisim 10 milioane de lei anual”

Libertatea acum 4 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va tăia în carne vie la ministerul Energiei. El reorganizează instituția pe care o conduce și va desființa 91 de posturi și va tăia salariile, scrie News.ro.

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/11°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/15°
vin.

9°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/15°