Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe clădiri nu vor mai exista ţevi, cabluri şi alte cutii de diferite culori

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 4 aprilie 2007 ·

În ciuda discuţiilor pe care conducerea Primăriei Braşov le-a avut încă de anul trecut cu reprezentanţii firmelor de diferite utilităţi, în privinţa eliberării pereţilor clădirilor mai ales din centrul istoric al ţevilor de gaz metan, al cablurilor electrice şi de telecomunicaţii, dar şi al cutiilor de gaz metan. Ieri, la sediul Primăriei Braşov, a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii acestor firme şi le-au fost prezentate fotografii ale diferitelor clădiri încărcate de astfel de „accesorii”. „Le-am spus încă de anul trecut că nu vrem să mai avem în suprateran astfel de decoraţiuni. Există şi ţevi gen bătătoare de covoare. Iar cutiile sunt perfecte pentru realizarea a diferite desene. Cred că avem o problemă de comunicare cu aceste companii. De anul trecut şi până acum nu au făcut nimic în acest sens”, ne-a declarat primarul George Scripcaru (foto). Acesta le-a pus în vedere reprezentanţilor acestor societăţi că în curând Planul Urbanistic Zonal al Centrului Istoric va fi gata şi apoi nu se va mai accepta ceea ce există acum. Pe de altă parte, primarul spune că este vorba şi de înţelegea locatarilor acestor imobile. „Mulţi nu au înţeles că este şi în avantajul lor ca mai ales cutiile cu contoare de gaz metan să fie montate în interiorul sau curţile imobilelor. Este vorba de siguranţa acestor aparate. Nu de mult cineva a intrat cu maşina într-un astfel de ceas. Atunci când oamenii vin în audienţe şi le explic situaţia oamenii înţeleg. Înseamnă că aceste societăţi nu le explică oamenilor aceste lucruri. De exemplu, Distrigaz-ul lucrează cu o altă firmă pentru montarea acestor ceasuri. Aşa că nu interesează cum arată oraşul”, a adăugat George Scripcaru. Pentru a se reuşi a elibera faţadele clădirilor de aceste ţevi, cutii, ceasuri şi cabluri, primarul le sugerează unor firme să îşi contracteze un arhitect, pentru a se găsi soluţii arhitecturale pentru Centrul Istoric.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 30 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 47 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 57 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 42 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

BCE se pregăteşte să taie pentru a patra oară consecutiv dobânda la euro

Mediafax acum 34 minute
Toţi analiştii intervievaţi de Bloomberg, cu excepţia unuia singur, preconizează o nouă reducere cu un sfert de punct a ratei depozitelor joi, până la 3%. Doar JPMorgan Chase vede o mişcare mai mare, de jumătate de punct, argumentând că datele recen

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate DSP Bucureşti a emis autorizaţia de funcţionare, document care obligă spitalul „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”

News.ro acum 4 ore
Spitalul Colentina din Bucureşti, unitate la care internările au fost suspendate săptămâna aceasta, marţi, din cauza „mai multor neconformităţi care puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, poate relua internările. Direcţi

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°