Ei, cu voia domnului Geoana si viclenia dlui Hrebenciuc, avem un nou guvern PNL-UDMR pe fata si PSD pe dos, care beneficiaza de o majoritate cu aceleasi initiale.
Anuntand votul PSD pentru actualul guvern mini-minoritar, dl Geoana a precizat ca el este conditionat (cum altfel?) si reprezinta recompensa partidului sau pentru darul primit de Florii: "este o veste buna pentru Romania ruperea Aliantei PNL-PD!".
Este o veste buna pentru PSD - chiar o veste de salvare caci altminteri risca doua mandate consecutive in opozitie si mai multe mandate de aducere in Justitie. Dar ce se rupe se mai si coase, asa ca dupa ce se ispravesc formalitatile la tribunal, PSD se va trezi cu Alianta doi intre PLD-PD care au inceput deja sa iasa impreuna.
Prima lor iesire in public s-a produs chiar in Parlament unde perechea PD-PLD a parasit sala de vot - incercand sa-i sileasca si pe adulterinii PNL-PSD sa-si recunoasca relatia. Acelasi lucru l-a cerut si presedintele Basescu intr-o scrisoare catre Parlament si anume "asumarea transparenta a noii majoritatii politice sau intoarcerea la popor".
Vezi sa nu! Cine sa se mai intoarca la popor cand in Parlament se petrece atat de bine? Iar PNL si PSD de ce si-ar afisa concubinajul? Ca sa-i repudieze propriile familii politice? In fond, ceea ce-i leaga e tocmai faptul ca-si impart fructul interzis.
Patronul Stelei si prietenul patronilor, Gigi Becali, a si constatat ca "la ora asta Hrebenciuc conduce Romania iar PNL-ul e marioneta lui Viorel". Iar Viorel? Mereu Hrebenciuc? Mai exact: ce unitate, ce servicii si in ce limba? Suparat, dl Boc a considerat noul hibrid guvernamental "ilegitim si tradator" si pe dl Tariceanu un "premier impostor". Putea sa-i spuna direct "solutia imorala".
Restructurarea guvernului a dat satisfactie nu numai binomului PNL-UDMR ci si binomului mogulilo