Gabriela CRETIA
Dignus et ses dérivés.
étude de lexicologie
diachronique latine
Editura Universitatii din Bucuresti,
2003, 116 p.
intre valorile carora romanii le-au oferit intotdeauna, fara sa ezite, un rang inalt s-a numarat si aceea, transpusa in limba latina inca din cele mai vechi texte literare, cunoscuta sub numele de dignitas. Ideea de baza a termenului – nucleul lui semnificativ – s-a pastrat nestirbita nu numai pornind de la originile indo-europene ale latinitatii, ci si dincolo de capatul antic al acesteia, in plina si agitata romanicitate. De unde, prin lexicul international neolatin circulant din vremurile moderne pina astazi, radiaza cu aceeasi putere luminoasa a intelesurilor: demnitate…
Este istoria unui concept-cheie din angrenajul mentalitatilor romane, care isi trage sursa de inteles si forma dintr-un simplu adjectiv, dignus, la rindul lui provenit dintr-o radacina lexicala prelatina, cu veche si larga raspindire indo-europeana (radicalul *dek-). Din aproape spre mai departe, inapoi, catre originile de-a dreptul ascunse ale cuvintului si ideii, iar de acolo in jos, inspre vremurile latino-romanice ale unei istorii tumultuoase, ca intotdeauna cind este vorba de destinul Romei si al limbii ei – iata ce fel de drum cultural-lingvistic ne propune, intr-o selectie atenta a detaliilor esentiale (si, totusi, perfectiunea, nu diavolul, sta in detalii!), ultima carte a doamnei profesoare Gabriela Cretia, de la Universitatea din Bucuresti, redactata in franceza si destinata, prin aceasta, unei receptari mult mai largi.
Unui veac al specializarii extreme (precum ultimul incheiat, prelungit in cel abia inceput), in viziunea careia stiinta isi defineste demersul ca o inaintare precauta intre limitele riguros trasate ale unui singur (sub)domeniu, investigat exhaustiv in sine si doar secundar