Din aceasta luna, angajatii uzinei "Laminorul" beneficiaza de o noua crestere salariala, obtinuta in urma negocierilor purtate in cursul lunii trecute intre administratie si sindicat. "Principala reusita in urma discutiilor cu administratia a fost obtinerea unei majorari salariale cu 3,9% generata de introducerea sporurilor in salariu, dar am fortat si acordarea unei majorari si pentru fiecare salariat, iar patronul a acceptat un procent de 6,1 puncte aplicabil de la 1 aprilie. Astfel, la inceputul acestei luni, de exemplu, salariul minim pentru prima clasa de muncitori calificati din unitate a ajuns la 874 lei", a explicat liderul sindical Constantin Iarca. In plus, acesta a precizat ca in decurs de doar 7 luni, prin negocieri cu administratia a obtinut nu mai putin de 4 cresteri salariale, situatie in care majoritatea laminoristilor au ajuns sa incaseze un venit lunar de circa 1.200 - 1.300 lei. "Inca nu am inceput activitatea de productie, dar salariatii sint angajati in activitati de ordin administrativ gospodaresc ce vizeaza imbunatatirea conditiilor de munca si amenajarea de noi spatii. Potrivit contractului in astfel de situatii salariul se plateste integral. Oricum am in plan sa port o discutie cu reprezentantii la nivel central ai actionarului majoritar pentru a vedea cam ce perspective avem, data fiind conjunctura defavorabila pe piata taglei, materia noastra prima", a mai spus Iarca.
Important de mentionat este ca sindicatul va avea o noua intilnire cu administratia pe tema cresterilor salariale in cursul lunii iunie.
Din aceasta luna, angajatii uzinei "Laminorul" beneficiaza de o noua crestere salariala, obtinuta in urma negocierilor purtate in cursul lunii trecute intre administratie si sindicat. "Principala reusita in urma discutiilor cu administratia a fost obtinerea unei majorari salariale cu 3,9% generata de introducerea sporurilor i