Cronologia crizei de astăzi din Ucraina începe în noiembrie 2004, cînd, îmbrăcaţi în portocaliu, partizanii candidatului Iuşcenko s-au strîns în piaţa centrală din Kiev şi au contestat rezultatul care-l dădea cîştigător pe Ianukovici. Curtea Supremă a acceptat contestaţia şi a ordonat reluarea celui de-al doilea tur; pe 28 decembrie, Iuşcenko a obţinut victoria cu 51,99% din voturile exprimate. Candidatul învins, Viktor Ianukovici, prim-ministru în timpul preşedinţiei lui Leonid Kucima, s-a plîns că şi la reluare s-au constatat fraude, de astă dată în defavoarea sa. Contestaţia lui a fost respinsă. Portocaliii şi-au savurat victoria, noul preşedinte a numit-o prim-ministru pe Iulia Timoşenko, alături de care îi însufleţise pe contestatari.

Rivalul învins a rămas însă un personaj politic important: şef al Partidului Regiunilor, "el reprezintă clanul din Doneţk, o colosală piramidă alcătuită din oameni de afaceri, politicieni, personaje din umbră; ei controlează sub raport economic şi social regiunea Doneţk. În vîrful piramidei e cel mai bogat om din Ucraina, Renat Akhmetov: apetitul lui a depăşit graniţele Ucrainei, companiile lui achiziţionează bunuri din Europa Centrală, lansînd oferte publice pentru cumpărarea de acţiuni. Clanul din Doneţk are nevoie de un guvern central puternic, care să-l sprijine şi să-i alimenteze expansiunea" (Transitions Online, 4 august 2006). Clanul din Doneţk a coagulat şi opţiunile populaţiei din regiunea dependentă de interesele Rusiei, numeroşi rusofoni, ostili eforturilor lui Iuşcenko de apropiere de Occident.

Caracterul spontan şi naţional al "revoluţiei portocalii" a fost contestat mereu, atît de adversarii locali, cît şi de extrema stîngă occidentală: opoziţia democratică a fost considerată o creaţie a Departamentului de Stat, a Institutului Republican şi a altor centre din Statele Unite, a guvernului britanic şi a