- cum s-au prins americanii în Irak de coada tigrului şi acum vor să tragă mîţa de coadă -

Iată o veste aparent bună: americanii devin din ce în ce mai gospodari. Doar o ştie tot românul - omul gospodar îşi face, vara, sanie şi, iarna, căruţă. Oficial, americanul gospodar îşi începe, şi el, de prin ianuarie, alegerile pentru preşedinţie, alegeri ce urmează să aibă loc, în fapt, abia în noiembrie. Stat după stat, republicanii şi democraţii îşi dau cu părerea despre cel mai potrivit candidat al fiecărui partid. În varianta democraţilor, alegerile preliminare încep în ianuarie, cu caucus-ul (un fel de adunare de notabili) din Iowa, continuă cu cel din Nevada, după care urmează "primarele" (sau "preliminarele") din New Hampshire, iar varianta republicană urmează şi ea, îndeaproape, acelaşi tipic.

E de la sine înţeles că, în teorie, opţiunile alegătorilor fiecărui stat sînt independente. În practică, însă, lucrurile încep să se complice din cauza efectului psihologic de "avalanşă" (de bandwagon sau de "turmă", cum vreţi să-l numiţi). Odată ce cîteva state, la rînd, încep s-o prefere - să zicem - pe Didina, ea se va bucura, automat, de mai multă atenţie din partea presei, ceea ce-i va spori vizibilitatea şi, prin urmare, va spori atît simpatia în rîndurile potenţialilor alegători, cît şi donaţiile. Didina cîştigă, Costel pierde. Nimic nou sub soare: "Celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua şi ce are". (În treacăt fie spus, pentru moment, Didina pare să piardă teren în faţa lui Costel, dar asta nu schimbă cu nimic datele ecuaţiei.)

Miza fiind atît de mare, prezidenţiabilii americani au înţeles ceea ce bătrînii samurai ştiau de multişor: un duel se cîştigă sau se pierde înainte de a se ciocni săbiile. E suficient să priveşti postura combatanţilor pentru a putea anticipa rezultatul. Şi, ca şi cum această motivaţie n-ar fi fost suficie