Spre deosebire de bucatariile asiatice extreme (thailandeza, indiana, vietnameza), bucataria libaneza nu contrariaza prin exotism gustul romanului – prin urmare, ce e bun la ei e bun si la noi. Nu socheaza prin amestecul de foarte dulce cu sarat sau de carne cu fructe foarte dulci.
Four Seasons domina de vreo trei ani piata restaurantelor libaneze din Bucuresti: ambianta e occidentalizata, preturile rezonabile, servirea prompta. Pe scurt, genul de restaurant middle-class discret, unde poti lua masa cu prietenii sau cu familia. La cele cateva mese din restaurant se vorbeste cu voce scazuta, iar clientii au in general peste 30 de ani si apartin vizibil clasei urbane: sacouri, camasi scumpe cu maneca scurta, tricouri simple, dar de calitate – genul pe care, desi nu se sparge ostentativ in bani, nu prea il vezi coborand din autobuze.
Muzica e si ea in surdina, iar amenajarea evita stilul restaurantelor arabesti autentice, care supraincarca spatiul cu detalii etno, optand pentru o amenajare minimalista – tablouri si ferestre oarbe cu artefacte traditionale. Peretii sunt zugraviti intr-un caramiziu tomnatic, care trimite subtil spre zona araba, atrasa de culorile vii (in special rosu). Cum spatiul e mic, mesele sunt cam inghesuite, incercarea de a le separa prin gardulete de lemn nu convinge.
Preturile sunt medii: ciorba de linte costa 8 lei, falafelul – 8,5 lei, iar felurile principale trec de 15 lei. Am inceput cu un ayran – am apreciat gustul sarat al laptelui de capra in combinatie cu izul racoros al mentei (din punctul meu romanesc de vedere, cam prea diluat cu apa). Am continuat cu humus si tabouleh – tabouleh-ul e foarte bun, cel mai bine preparat din oras: gustul patrunjelului nu socheaza papilele gustative, fiind acoperit de rosie. Impreuna cu ele a sosit si o lipie aburinda. Arais-ul cu carne de vita a fost de asemenea foarte bun, dulce (de la c
