In ciuda felului in care partidele noastre parlamentare trag de etern-flexibila noastra Constitutie, nu putem cobori drapelul de pe catarg un an si jumatate sau cat mai dureaza aceste comportamente politice. In apele internationale cel putin, trebuie sa ne pastram un oarecare curs.
Mi-am reamintit de asta cand am fost intrebata, destul de brutal, la presedintia germana a UE acum o saptamana, ce fel de politica vom face in urmatorul an si ce fel de leadership vom exercita in proiecte lansate chiar de noi, precum Marea Neagra. Fiind un expert onest, le-am spus sa nu se bazeze pe noi in anul care vine, ca nimeni nu poate promite vreo linie coerenta.
De asta vreau sa recapitulez azi, sumar, ceea ce se contureaza din ce in ce mai mult ca fiind mostenirea lui Adrian Cioroianu.
Mihai Razvan Ungureanu s-a oferit sa fie ministru intr-un context in care Alianta nu avea cadre. Cum nu avea mare sprijin in partid, in februarie 2005 deja declara ca linia politicii noastre externe vine de la presedintie, ca restul, cadrele adica, de la primul ministru, iar MAE face doar 20%, adica administratie. Aceasta atitudine umila l-a avansat pe M.R.U. in simpatia lui Basescu si a lui Tariceanu deopotriva. M.R.U.
nu a spus "nu" nici cand partidul i-a plasat persoane de integritate controversata, ca Sorin Paliga, ambasador, sau Gabriel Stanescu, ajuns consul in mod misterios, nici cand Traian Basescu a inceput sa recompenseze editorialistii favorabili cu ambasade, a facut drepti la tot ce a venit de mai sus, si tot nu a reusit sa plaseze nimanui vreo 18 ambasade.
Acest profil de ministru supus, care spune mereu "da" tuturor superiorilor, care au dreptul sa-l debarce la fel de arbitrar cum l-au numit, pe principiul "eu te-am facut, eu te omor", este cel lasat mostenire urmasului sau, care a debutat spunand ca nu vrea sa fie ministrul nici al
