Prim-ministrul Tăriceanu a venit în faţa Parlamentului cu un nou guvern, cu o nouă strucutură guvernamentală şi - zice domnia sa - cu acelaşi program. La ora cînd scriu aceste rînduri, nu ştiu rezultatul din Parlament, pe hîrtie pare că va trece cu susţinerea PSD.

Imediat după ce Tăriceanu a anunţat noua formulă guvernamentală, Traian Băsescu a trimis o scrisoare în care respinge componenţa anunţată şi cere asumarea unei coaliţii deschise PNL-PSD. Dacă Guvernul va trece de Parlament, atunci sîntem pentru prima dată în situaţia în care avem un guvern anti-prezidenţial, un guvern personal al premierului.

Ajungem astfel să răspundem la întebarea din titlu: Guvernul este al prim-ministrului. Mircea Geoană anunţa, de altfel, că, odată votat acest guvern, Tăriceanu îşi va asuma personal şi integral răspunderea pentru actele sale. Totul pare simplu, dar nu este. Pentru că în această schemă rămîne pe afară cealaltă putere votată direct: Preşedinţia. Conform Constituţiei, şeful statului ales direct desemnează un prim-ministru pe care îl trimite în Parlament să obţină învestitura. Premierul este, deci, al preşedintelui şi doar confirmat de Parlament. Atunci, Guvernul este al prim-ministrului sau al preşedintelui? Pînă acum, practica constituţională ne-a spus că este al amîndurora: toţi prim-miniştrii României, după adoptarea Constituţiei, au mers în Parlament cu acordul preşedintelui în funcţie.

Să citim articolul 103 privitor la învestitura executivului: "(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament; (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii lis