Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Români care vin acasă cu gândul să se întoarcă mai repede la muncă în Europa

Publicat in Adevarul, joi 5 aprilie 2007 ·

Românii care s-au întors ieri în ţară pe Nădlac ca să-şi petreacă Sărbătorile alături de cei dragi şi cu care am stat de vorbă ne-au spus că munca lor peste graniţă merită orice Românii care s-au întors ieri în ţară pe Nădlac ca să-şi petreacă Sărbătorile alături de cei dragi şi cu care am stat de vorbă ne-au spus că munca lor peste graniţă merită orice sacrificiu datorită câştigurilor foarte mari. Dorul de familie este sentimentul predominant. Ceea ce nu-i împiedică însă să-şi dorească să se întoarcă cât mai repede în ţara în care muncesc, după cum ne-au mărturisit. "Muncim româneşte, pe salarii europene" Cîşlaru Maricel este originar din Bucureşti şi, de trei ani, a plecat la muncă în Italia. Ieri s-a întors în România pentru a-şi petrece Sărbătorile de Paşte alături de familie. Ne spune că nu se grăbeşte să se întoarcă în ţară definitiv pentru că salariile din România sunt mici. "De trei ani sunt plecat la muncă în Italia, dar nu-mi pare rău. E greu în Italia, dar în România niciodată nu va fi ca acolo. Pot să spun că muncim ca în România, însă pe salarii europene, şi, ceea ce este cel mai important pentru noi, e că suntem apreciaţi. Aici, în România, avem altă mentalitate, ne lovim pe la spate, nu ne ajutăm între noi, nu ne apreciem. În schimb, în străinătate, românii care muncesc sunt apreciaţi", ne-a declarat bărbatul. Nu a venit încărcat cu bagaje, în schimb a venit cu buzunarele pline de bani şi vrea să cumpere celor dragi tot ce-şi doresc din România. Salariile mici din ţară, principala nemulţumire "Mie îmi lipseşte foarte mult şi România. Şi, mai ales, copilul. Eu nu mă mai întorc pentru că m-am căsătorit acolo, dar sunt foarte mulţi români care suferă de dorul copiilor, al familiilor şi nu ar mai sta să se chinuie în străinătate dacă ar avea posibilităţi de câştiguri mai bune în România", ne-a spus Elena Creţu, originară din localitate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 8 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 9 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 5 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 9 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 4 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 6 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°