Cu fiecare zi care trece, Calin Popescu Tariceanu este, tot mai mult, Adrian Nastase. E cazul sa nu o mai dam cotita - nu prea mai sint argumente care sa sustina retineri cum ca lucrurile nu ar sta asa.

Votul dat acum doua zile in Parlament pentru investirea Guvernului care s-a lasat la cheremul opozitiei (nereformate - PSD - si promiscue - acelasi PSD, dar si PRM si PC) a dat o nota oficiala unor banuieli intemeiate si repetate: avem un premier care vrea puterea cu orice pret. Ca si predecesorul sau de trista amintire.

Discursul pe care Calin Popescu Tariceanu l-a tinut in fata unuia dintre cele mai rusinoase Legislative postdecembriste pe care le-a avut Romania i-a oferit fostului si actualului premier prilejul unei gargare de superclasa.

Popescu Tariceanu a vorbit „de sus“; s-a cocotat in virful unei cote morale inchipuite; s-a declarat emfatic purtator privilegiat al viziunii cu privire la „agenda reala a Romaniei“ si a lansat sageti veninoase catre cei care, conform grilei sale de evaluare, au sufocat agenda reala cu una „reziduala“ si cu inca una „parazitara“.

De fapt, noul parteneriat pe care noul premier l-a asumat in Parlament cu ocazia reinvestirii este din start unul fals. Tariceanu i-a somat pe parlamentari ca au de ales intre trecut si viitor si le-a explicat, ipocrit, ca Guvernul sau - vai de mama lui! - reprezinta viitorul. Nu e adevarat.

Nu e deloc adevarat! Tariceanu a vorbit, in general, bine, dar adevarul despre cei care fac jocurile (murdare) acum se poate extrage din vorbele premierului doar daca acestea sint rasturnate.

Guvernul Tariceanu II (sau III, daca acceptam ca actualul Guvern a fost precedat de unul din care s-a retras cindva PC) este, din start, al trecutului; proiectul sau politic este unul, sint multe semnale in acest sens, reactionar. Nu agenda reala este cea care