Ramzan Kadîrov a fost învestit oficial, joi, în funcţia de preşedinte al Ceceniei. Învestirea noului lider cecen a fost una grandioasă, la ceremonie participând peste 1500 de persoane. Costurile banchetului, la care a fost invitată să cânte Patricia Kaas, au depăşit peste jumătate de milion de euro, o sumă astronomică pentru Cecenia. Ramzan Kadîrov este fiul fostului lider religios al rebelilor, Ahmad Kadîrov, care a îndemnat la Jihad împotriva ruşilor în timpul primului conflict din perioada 1994-96, înainte de a încheia o alianţă cu Moscova. Kadîrov-tatăl a fost propulsat de Kremlin la conducerea Ceceniei în 2003, dar a fost ucis într-un atentat în mai 2004. Ramzan Kadîrov a fost atunci adus în prim-planul scenei politice. Fostul boxeur amator, cunoscut pentru latura violentă, şi-a datorat numirea în funcţia de preşedinte lui Vladimir Putin, care se bazează pe el să aducă stabilitatea în Cecenia şi să îi ţină sub control pe rebelii din regiune. În schimb, pentru apărătorii drepturilor omului, învestirea lui Ramzan a reprezentat o zi neagră. El a condus în trecut o miliţie de peste 8.000 de oameni, care au răpit, torturat şi executat persoane pe care le suspectau de legături cu separatiştii. În ultimii ani, Ramzan Kadîrov s-a străduit să câştige sprijinul cecenilor, construindu-şi imaginea unui lider naţionalist, mai degrabă decât a unui politician prorus. (I.B.)
Ramzan Kadîrov a fost învestit oficial, joi, în funcţia de preşedinte al Ceceniei. Învestirea noului lider cecen a fost una grandioasă, la ceremonie participând peste 1500 de persoane. Costurile banchetului, la care a fost invitată să cânte Patricia Kaas, au depăşit peste jumătate de milion de euro, o sumă astronomică pentru Cecenia. Ramzan Kadîrov este fiul fostului lider religios al rebelilor, Ahmad Kadîrov, care a îndemnat la Jihad împotriva ruşilor în timpul primului conflict din perioada 1994