Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tenisul feminin

Publicat in Dilema Veche, joi 5 aprilie 2007 ·

Mai jos e vorba chiar despre ce scrie în titlu sau, mă rog, pe aproape. Tenisul masculin parcă nu mai e aşa fascinant în ultima vreme. Mai ales pe suprafeţele rapide, punctele se fac foarte repede - cel mult două schimburi de mingi şi gata. Forţa şi viteza sînt foarte mari, iar serviciul şi returul au devenit armele principale. Un serviciu nereuşit aduce de cele mai multe ori un retur decisiv al adversarului. Un serviciu reuşit înseamnă că adversarul ori nu mai prinde mingea, ori trimite înapoi una cu care poate fi făcut praf din a doua lovitură. Dar să zicem că problema asta e de mai multă vreme în tenisul bărbătesc, iar extrema cealaltă care a existat odată, "ţăcăneala" de tip Borg, era chiar şi mai neplăcută. În ultimul timp, poate că lipsa mea de interes e cauzată şi de impresia că maşinăria Federer e mai puţin simpatică decît era perfectul Sampras. Pe scurt, am ajuns să devin mai atras de competiţiile feminine. Acolo, pe lîngă tehnică sau viteză, se întrevede încă bine şi caracterul jucătoarelor. Şi ce caractere s-au înfruntat săptămîna trecută la Miami: Serena Williams şi Maria Sharapova. Black and White! Le-am urmărit de-a dreptul fascinat - forţa brută, dezlănţuită a Serenei contra perfidiei criminale a Mariei. Prima lovea, a doua spinteca. Racheta Serenei părea un buzdugan năprasnic, cea a Sharapovei era ca o sabie tăioasă. Privirea atentă, de leoaică, a Serenei zicea parcă: "Absolut sigur o să te zdrobesc", în vreme ce scînteierile din ochii Sharapovei păreau să spună: "Nu-mi sta în cale, că nu ştiu ce-ţi fac". Mă întreb ce-or fi gîndit taţii lor de pe margine, Richard şi Iuri, doi oameni al căror obiectiv în viaţă a fost să-şi vadă fetele campioane. Se spune chiar că Richard nu şi-a conceput fetele (Venus şi Serena) în ideea obişnuită de a avea copii, ca orice om, ci cu scopul declarat de a da lumii nişte campioane (pare-mi-se, după ce a văzut un meci

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 50 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Ce au spus Ciucă și Ciolacu când au fost întrebați despre avertismentele primite, în august 2024, că România riscă să intre în incapacitate de plată

HotNews acum 15 minute
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae au primit, între august și decembrie 2024, mai multe informări privind riscurile deficitului bugetar, a dezvăluit Europa Liberă, care a publicat și documente. Contactați de publicație, Ciolacu a spus că defi

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 39 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Primul Legoland din China s-a deschis pentru vizitatori la Shanghai

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un uriaș Lego de 26 de metri (85 de picioare), numit Dada, i-a întâmpinat pe vizitatori la noul complex Legoland din Shanghai. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 3 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°