Observatorul de acum doua saptamini a publicat un dosar foarte interesant despre Julian Barnes. Cineva cita dintr-un articol al acestuia: „I don’t believe in God but I miss him“. Afirmatia m-a surprins si, in cautare de amanunte despre relatia lui Barnes (scriitor de renume, pretuit atit de critici, cit si de cititorii de pe ambele maluri ale Canalului Minecii) cu Dumnezeu, am citit articolul publicat nu de mult in elegantul The New Yorker.

Imi spuneam ca relatia scriitorului (sau in general a intelectualului) contemporan cu transcendentalul, cu religia ar fi un subiect de meditatie foarte potrivit in aceasta saptamina care precede sarbatorile pascale.

N-am gasit insa prea multe informatii despre religiozitatea autorului – sau lipsa acesteia – in articolul The Past Conditional. in paranteza fie spus, m-a surprins insa o alta istorioara descoperita acolo: scriitorul ne povesteste ca bunica lui dinspre mama, Nellie Louisa Machin, nascuta in sinul Bisericii Metodiste, devenise inca din tinerete o infocata… socialista. Mai mult chiar, autorul isi reaminteste ca „by the time I knew her, in the nineteen-fifties, she had long since progressed to being a Communist. She must have been one of the few old-age pensioners in suburban Buckinghamshire who took the Daily Worker…“ (!). Mentionez acest fapt deoarece mai multe lecturi recente m-au adus fata-n fata cu acest paradox al prevalentei unei gindiri de stinga in locuri si timpuri in care nu te asteptai la o asemenea alegere.

Ce putea sa o determine pe tinara profesoara de scoala secundara in provincia britanica din anii interbelicului sa treaca de la metodism la… socialism? Aceeasi intrebare mi-am pus-o si la lectura unor articole scrise in anii celui de-al Doilea Razboi Mondial de Barbu Zevedei, care pare sa fi urmat un traseu asemanator (cu deosebirea ca el pornise de la religia ortodoxa), l