„Marea trecere” – Pastorala de Paşti a IPS Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei

Iubiţi credincioşi,

Pe pământ toate curg, toate trec, toate se sfârşesc. „Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună” (Ecleziastul 1,8). Chiar şi cuvântul „Paşti” înseamnă în evreieşte „trecere”. Toate se sfârşesc cu „marea trecere”. Pentru Părinţii de odinioară, meditarea la moarte constituia un mijloc de îmbunătăţire a vieţii, de despătimire. Isus Sirah dă îndemnul: „În tot ceea ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei mai păcătui niciodată” (Sir. 7,38). Sfântul Antonie cel Mare subliniază că „moartea, de-o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavându-o în minte, moarte îi este. Dar nu de moarte trebuie să ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunoştinţa de Dumnezeu” . Din această atitudine faţă de moarte se năştea un întreg comportament. Locurile de înhumare, monumentele funerare şi ceremoniile de înmormântare erau plasate în centrul preocupărilor cotidiene, pentru că toate acestea îţi aduceau aminte că mâine şi tu vei fi în aceeaşi situaţie. Într-o lume postmodernă al cărui ţel este ca, aici pe pământ, omul să trăiască răsfăţat, ca şi cum n-ar mai muri niciodată, se fac eforturi mari ca toate evenimentele legate de moarte să se consume cât mai discret şi departe de ochiul omului. Este ceea ce într-un limbaj prozaic se numeşte „politica struţului”. Struţul îşi închipuie că dacă-şi introduce capul în nisip şi nu-l vede pe vânător, nici vânătorul nu-l vede pe el. Omul secularizat crede că dacă a expediat din locurile publice toate cele legate de pomenirea morţii, nu va fi agresat de aceasta. Se înşeală amarnic. Pentru că „este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9,27).

Nu înseamnă că dacă tu nu agreezi un lucru foarte serios, şi-l obligi să se desfăşoare într-un ungher, el nu