Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul românesc continuă să se aprecieze în ritm cu celelalte valute din regiune

Publicat in Adevarul, joi 5 aprilie 2007 ·

Analiştii spun că procesul de convergenţă la Uniunea Europeană va atrage în continuare fonduri străine În ciuda deciziei Băncii Naţionale de a reduce dobânda de politică monetară, Analiştii spun că procesul de convergenţă la Uniunea Europeană va atrage în continuare fonduri străine În ciuda deciziei Băncii Naţionale de a reduce dobânda de politică monetară, unul dintre scopuri fiind temperarea ritmului de apreciere a monedei naţionale, leul a continuat să câştige teren, comparativ cu euro. Mai mult, perspectivele pentru perioada următoare indică o posibilă menţinere a tendinţei de apreciere a monedei naţionale. Cursul de schimb al monedei naţionale a ajuns, din nou, la un nivel minim ce nu a mai fost înregistrat în ultimii patru ani şi jumătate. Ieri, Banca Naţională a raportat o rată de referinţă de 3,3373 lei/euro, cel mai scăzut curs din acest an. Iar nivelul nu a mai fost înregistrat din luna noiembrie 2002. Mai mult, comparativ cu sfârşitul anului trecut, moneda naţională s-a apreciat în faţa euro cu circa 1,3 procente. Iar faţă de aprilie 2006, leul s-a întărit cu circa cinci procente. Dragoş Cabat, vicepreşedintele Asociaţiei CFA România, ne-a declarat că această evoluţie arată motivele pentru care oficialii Băncii Naţionale sunt îngrijoraţi de ritmul aprecierii şi au decis scăderea dobânzii de politică monetară cu 1,25 puncte procentuale în mai puţin de două luni. "Dar fondurile străine continuă să fie atrase de condiţiile din ţara noastră", adaugă Cabat. Mitul influenţei dobânzii BNR asupra cursului de schimb Pe de altă parte, Radu Crăciun, analistul-şef al ABN Amro Bank, consideră că impactul dobânzii de politică monetară asupra cursului de schimb este un mit care continuă să fie întreţinut. "Dobânda BNR nu mai are un rol major în deciziile fondurilor străine de intrare sau ieşire din România. Iar ceea ce s-a întâmplat de la începutul anului dovedeşte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi de vară la finalul lunii septembrie. Când sunt așteptate ploi: Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziare.com acum 24 minute
Meteorologii au anunțat că vremea se va încălzi în zilele următoare, în unele zone temperaturile urmând să urce până la 30 de grade. De săptămâna viitoare însă, vremea se va răci. ”La momentul acesta vorbim de o masă de aer cald, în extindere și în

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum 35 minute
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ciolacu: Aplicăm modelul statelor europene puternice

Mediafax acum 49 minute
Guvernul aprobă, luni, rectificarea bugetară. „Aplicăm modelul statelor europene puternice”, afirmă Marcel Ciolacu. El afirmă că 84% din deficit merge în zona de investiţii şi că este deficit sustenabil, ţinând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiţi merg

FOTO Culturi de canabis pe malul râului Hârtibaciu, în județul Sibiu / Doi bărbați au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc

G4Media acum o ora
Doi bărbați de de 41 și 43 de ani au fost arestați de procurorii DIICOT Sibiu pentru trafic de droguri de mare risc după ce în urma unor percheziții s-a găsit o plantație de canabis pe malul râului Hârtibaciu, anunță IPJ Sibiu. Patru percheziții s-a

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°